ploaie
de toamnă -
la
cenaclu se citește
un
poem fluviu
(Cezar
Florescu)
Cine
oare nu își închipuie cât de minunat sună un lung și șerpuitor poem rostit
într-un cenaclu cald pe fondul sonor al ploii de toamnă?!
Un
tablou pașnic și călduț am spune.
Tensiunea
însă e strecurată subtil. Ploaia nu e oricare ploaie ci una de toamnă. Măruntă,
persistentă și parcă nesfârșită, căpătând valențe statice. Pare a fi componenta
stabilă. Pe când, în mod opus, în continuarea textului apare cuvântul
,,fluviu" care conține forța mișcării. Ploaia intră într-un glissando
exhibându-se alegoric în plan uman, mutându-și curgerea într-un poem fluviu.
Realizăm
că nu atât apa cât curgerea-I deschide profunzimea poemului. De după pretextul
unei ploi de toamnă anunțate sec în text, se relevă curgerea (incluzând poate
și de-curgerea). Aceasta se dovedește a fi cu adevărat tema de meditat.
Curgerea
ploii, a râului, a versurilor, a timpului pământesc și - de ce nu - decurgerea
continuă a lucrurilor din univers (unele din altele la modul cauză- efect).
După
cum cezura la acest haiku este funcțională sintactic, diferențiind planurile,
la fel de lăudabilă este alegerea elementului apă ca și conexiune între
secvențele juxtapuse.
În
exprimarea intenției autorului, apa (prin atributul lichidității) este ceea ce
trebuie că sugerează. Ploaia de afară devine fluviul cuvintelor dinăuntrul
cenaclului.
In
cursul apei, nimic nu se pierde dar totul se transformă. Tonul textului este
reticent, cald, firesc, reușindu-se un ansamblu rotund, echilibrat, specific
genului.
Analogia
măiastră, subtila tensiune dintre planuri cât și profunzimea temei dibuite de
către un cititor atent, propune acest text ca haiku de elită, care nu a avut nevoie
de niciun artificiu stilistic de nedorit. De fapt, chiar și la prima vedere,
poemul livrează admirabil un chip al bucuriei trăite într-un cenaclu poetic pe
o ploaie de toamnă, aici, pe pământul supus trecerilor.
Cecilia
Birca