toamnă
la conac –
umbrele
boierilor
adună
galbeni
Ni
se face cu ochiul spre tărâmul magic al lui „ca și cum”, ademenindu-ne spre un
conac pierdut în negura vremii. Vechimea lui rămâne nerostită, dar ecoul
cuvântului „boieri” o desemnează în tăcere. Galbenul frunzelor sugerează o
toamnă domoală, ce a țesut peste pământ o mantie din frunze aurii.
„Umbrele
boierilor” devin puntea noastră către o altă epocă. Dintr-odată, decorul prinde
suflu și culoare: auzi șoapte și râsete, zărești rochii foșnind în lumina
amurgului, prin fereastra larg deschisă, un gramofon revarsă acordurile
nostalgice ale unui vals. Fermecat, te pierzi într-o lume care nu este a ta,
dar care te adoptă prin vraja atmosferei și prin harul condeiului autorului.
Te
apleci și aduni în pumn un strop de toamnă. Este un ritual tăcut, moștenit de
la toți cei care au călcat aceste alei înaintea ta. Suntem doar frunze în
bătaia vântului, însă tocmai prin această dăinuire dincolo de timp, ne câștigăm
nemurirea.
Mirela
Brăilean
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu