Pe scoarța bradului

 

seara de Ajun –

pe scoarța bradului poza

c-un copil pierdut

 

Cezar Florescu

 

Un poem a cărui țesătură aluzivă invită cititorul să observe lucrurile mai puțin strălucitoare dar profunde pe care le ascunde bradul de Crăciun.

Într-un prim plan, apare pe generic seara de Ajun, cu tot ce înseamnă aceasta (luminile vesele ale bradului împodobit, bucuria apropierii Crăciunului, emoția copilului așteptând darurile Moșului), inducându-ne starea aceea de tihnă, de intimitate și de armonie specifică sărbătorii în familie - o stare care apoi este curmată crunt prin kireji, cu un anunț plasat, în mod ironic, tocmai pe scoarța unui brad, aducându-ne în atenție faptul că există undeva un copil pierdut și o familie care nu se poate bucura de atmosfera Crăciunului. De sărbători, avem tendința să vedem totul în roz și să credem că suntem într-o lume perfectă în care speranțele noastre prind aripi, nemaiavând ochi pentru realitățile sumbre, pericolele și dramele din jurul nostru.

Într-un al doilea plan, în aceeași atmosferă a serii de Ajun, putem vedea ceva bine ascuns în detalii, mai ales în acele detalii nemenționate, surdinizate. Putem vedea, de exemplu, globulețele și beteala și luminițele splendide din brad, nelipsite în seara de Ajun, căci... cine ar privi scoarța bradului în seara de Ajun? Cât de captivantă, de semnificativă să fie scoarța bradului, de ne-o pomenește autorul ?... Dar iată că poate fi. Poate fi pentru adultul încărcat de griji și târșit prin experiențele vieții, pentru care ornamentele, luminițele și lucrurile sclipicioase din brad nu mai înseamnă nimic, ochiul său trecând prin ele, dincolo de ele, până la scoarță, acolo unde zărește întrucâtva o umbră, o poză alb-negru a copilului care a fost cândva. Poți să-ți dai seama cât a mai rămas din seninătatea și inocența copilăriei în sufletul unui om, urmărind intensitatea privirii sale în fața bradului împodobit.

Avem și un al treilea plan, unul optic, în care putem să vedem pe scoarța bradului reflexia, ajutată de lumina beculețelor, a unui copil pierdut de admirație în fața pomului de Crăciun colosal împodobit!

Cel de al patrulea plan, ceva mai "ecologic", ne vorbește despre soarta brăduților căsăpiți cu nemiluita pentru a umple casele în seara de Ajun. Cum mulți brazi sunt deja uscați când vine Moșul (existând, mai nou, prostul obicei de a pune bradul și ornamentele încă de prin noiembrie, ca sărbătoarea să fie bine "consumată" până-i vine vremea), din toată prospețimea brăduților mai rămâne ceva doar pe la scoarță. În fine, ideea e că mulți "copii" ai naturii sunt sacrificați pe altarul crăciunismului. Poate n-ar fi rău să ne îndreptăm atenția mai mult spre brazii artificiali, de dragul naturii. Deși, ce-i drept, Crăciunul cu un brad de plastic e ca o cafea cu zaharină sau ca o bere fără alcool. Dar am putea măcar să apelăm la brăduți în ghiveci, chiar dacă sunt mai costisitori.

Și iată cel de al cincilea plan, poate cel mai important. Este seara de Ajun, se primesc și se dau cadouri, lumea se pregătește de chefurile strajnice de Crăciun, dar... Ce se sărbătorește?... Ar fi interesant un sondaj printre petrecăreți, cu întrebarea: "Ce sărbătoriți?". Aproape sigur (aproape) toți vor ști răspunsul, dar câți oare îl vor spune fără o mică pauză?.. Se pune mult accent pe latura festivă a Crăciunului, iar însemnătatea sărbătorii creștine trece în plan secund, copilul Iisus devenind doar un pretext pentru chiolhan, o poză a "sărbătoritului" rezemată undeva în umbră și la care nu se mai uită nimeni.

 

Andrei Andy Grădinaru