limbi încurcate -
în firele de paing
un timp pierdut
Irina Țipordei
De la prima citire m-a atras alegerea unui puternic kigo
universal și anume - Timpul - care este abordat foarte interesant.
. Textul are o
simplitate aparentă, fiind de fapt
încifrat și aluziv, asa cum stă bine unui haiku.
Kigoul e la vedere,
restul se lasă cucerit.
Primul vers,, limbi incurcate" e bine structurat.
Efectul folosirii epitetului este cel urmărit. Suntem deja intrigați. De ce
,,incurcate"?! Omisiunea cuvântului ceas lasă cititorului libertatea de a alege pe terenul omonimiei.
La exprimarea ,,limbi încurcate" putem lua în considerație sensul de limbaj uman,de limbile incurcate la Turnul Babel; putem crede ca-i vorba de
limbile umane stânjenite de manifestarea bătrâneții; sau pot fi limbile unui
ceasornic vechi, care au ieșit din rolul lor de măsurători ai
timpului.stricând-se. .
Iată cum, în cele
doar două cuvinte din V1, tensiunea își
face deja apariția în text.
A doua parte m-a
neliniștit puțin ca formulare tehnică. As fi preferat ,,firele paingului"
iară nu ,,firele de paing". Cred că
autoarea a ținut cont mai degrabă de numărul silabelor.
În schimb, la V3 am
admirat ,,stângăcia" de a spune ,,un timp pierdut" în loc de a
articula hotărât -,, timpul". Astfel, sugestia câștigă în valoare,
stabilind o direcție dorită de autor. Timpul nu mai este un fenomen peste natura materială care ii este supusă. El
este doar ,,un" timp; nu se mai situează în fueki, fiind imuabil - ci -
este el însuși supus efemerului. Textul
ne dezvoltă deci, privirea prin prisma
,,,ryuko".
Poemul nu dezice
calitățile haiku nici după cezura care
nu intervine formal ci își merită prezența.
Juxtapunerea este
reușită, reușind să stabilească legătură subtilă , la nivel de efluviu între
părți, ghidând cititorul care înțelege cât de importantă a fost omisiunea
ceasului, deși, în prezența cuvântului timp, principala aluzie este că e vorba
despre limbi de ceas.
Realizăm brusc cum
că, în text, aceste limbi încurcate sunt de fapt ,,madlena"
proustiană, sunt elementul care declanșează revelația.
În această parte a doua intervine ceea ce Maestrul C.T.
Atanasiu numește,, transfigurare", adică o caracteristică de excelență a
unui text haiku. Timpul nu mai este
invizibil, imperturbabil, nepipăibil. El, exact ca în romanul lui Proust, e un timp
pierdut. Firul timpului (expresie încetățenită în mintea noastră) se incâlceste, devine un mic ghem, atârnă
precum o gâză în firele unui păianjen
care este hiperbolizat
astfel. Ni se dau indicii că acest timp desacralizat mai este și pierdut, (excelent polisemantism
căci poate însemna irosit, decăzut sau rătăcit memoriei). Pierdut precum
în romanul atât de cunoscut al lui
Proust. Și, la fel ca acolo, îl putem regăsi. Numai că aici autoarea o face
specific haikuului adică simplu și concis. O face prin
introducerea unui personaj care, în context, devine alegoric - paingul.
Acesta este maestrul vrăjitor care recuperează, prinde în fire ,,un" anume
timp, acel timp care merită a fi regăsit. O face în pofida incurcării limbilor
ceasornicului sau a limbilor omenești
care, și ele, pot rătăci sensurile. Ce transfigurare de zile mari în acest poem! .
Deci textul se invredniceste de o profunzime pe măsura kigoului universal, este
puternic sugestiv, are sobrietate,
folosește procedee sintactice dar și
categorii estetice specifice
haikuului, prezintă cifru silabic dar și
cifru semantic ca la carte, juxtapunere fără cusur ;suntem în prezența
tensiunii și mai ales a transfigurării.
Acestea toate îl
definesc ca poem valoros.
Cecilia Birca
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu