fără hrisov –
împământenită de timp
o cărare
Ioan Marta
Formularea poemului este una evocativă. Nepretențioasă. E
vorba de o simplă cărare. O potecă oarecare. Îngustă, bună doar pentru picior.
Tot ce se adaugă precizează felul de a fi al cărării.
Dar și cuvintele care fac aceste adaosuri sînt folosite cu
un înțeles oarecum la limita dintre ce spun firesc înțelesurile consacrate și
unul în plus dibuit ad-hoc pentru uzul poemului de față.
Cărarea e fără hrisov. Adică fără niciun înscris care să o
identifice precum numele unei străzi din oraș prins pe un gard sau pe un zid.
Hrisovul este un act care confirmă un privilegiu urban, unul întărit de vreo
instanță a autorității.
Cărarea este însă preistorică, existentă de dinainte de
asemenea mofturi onomastice. Ea este făcută și întreținută cu pasul. Bine spus
– împământenită. Statornicită în modul cel mai firesc – pentru că e
frecventată, bătută ca și pământul din bătătură. Cu un cuvînt mai modern –
circulată. Este drumul de dinaintea oricăror inginerii ale transportului.
Cînd o cărare nu mai e călcată de cei care o folosesc, o
năpădește în scurtă vreme iarba. Haiku-ul spune acest lucru mai concis, mai
aluziv.
Cecilia Bîrcă
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu