fiul risipitor -
mirosul de lavandă
închis în sertar
Ramona Bădescu
Suntem familiarizați cu povestea biblică a fiului risipitor,
cel care fuge de acasă și cheltuiește agoniseala familiei sale. Știm că
întoarcerea lui e sărbătorită și înseamnă bucuria regăsirii oiței rătăcite –
care contează, paradoxal, mai mult decât oițele cuminți, în număr mare fiind
acestea din urmă. Aduce mai multă bucurie regăsirea unui lucru considerat
pierdut, pentru care am suferit sau care ne-a dezamăgit, fiindcă emoția
negativă, durerea de demult sunt înlocuite cu bucurie, fiindcă e ceva care ne surprinde
și restaurează o ordine care se destrămase. Astfel rana ascunsă se vindecă.
Ce rămâne în urma fiului risipitor? Acel ceva care nu poate
fi furat, acel ceva care însoțește în memoria noastră ceea ce lipsește ca o
emoție diafană, ca o aură inseparabilă de obiect. Parfumul lucrurilor este
legat adesea de amintiri care ne impresionează – le fixează sau le readuce în
memorie. Poate că o țesătură de preț a dispărut din dulap, poate că fiul
risipitor a luat-o și a fugit cu ea.
Ceea ce rămâne în sertar și nu se risipește este parfumul
vremurilor de demult, pe care hoțul nu îl poate lua cu sine și care rămâne
acasă ca un garant al reîntoarcerii sale. Este ceea ce păzea comoara furată de
fiul risipitor, gardianul integrității ei, amprenta unei ordini, a unui rost
sau a unei așezări a lucrurilor la locul cuvenit.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu