În saltul broaștei

 

saltul broaștei -

lacul recompune cerul

fără kintsugi

Ana Drobot

Mai întâi - aviz amatorilor - trebuie să atenționez despre capcana în care se poate cădea în cazul unui european care încearcă compunerea de  haiku. Aceasta capcană în care cad mulți începători este folosirea japonezariilor, a niponismelor într-un mod care lasă de dorit, adică se inserează  impropriu, tam-nesam în text pentru a atrage atenția cât de mult stăpânim noi cultura țării a cărei poezie vrem să o practicăm. Așa apar de multe ori artificial  folosiți termeni care se vor o  demonstrație, un fel de atestare a valorii de tip nipon a textului scris. Am întâlnit forțari ale poeziei cu termeni precum kimono, tatami, chanoyu, ykebana, origami chiar și sakura etc.

Ana însă este o haijină care, deși folosește de multe ori cuvinte nipone în text,  face excepție de la vreo manifestare de semidoctism.

Cuvintele ei, desemnând noțiuni specifice culturii nipone, vin și se așează firesc, într-o armonie atât de naturală încât oricine necunoscand cine a scris, poate bănui că este vorba despre un poet nipon care, în română, nu traduce decât traductibilul, lăsând termenii specific japonezi (aici - kintsugi) în original în poezie. Acest lucru îl găsim atât de rar la autorii occidentali.

Poemul de față este construit impecabil juxtapunând constatarea unui fapt natural și normal, ținând de rutina unei specii, și anume

,,saltul broastei"  - unei alegorii  (recompunerea cerului) de o rară finețe și profunzime, implicând subtilități filosofice vaste.

 După kirejiul din poem, urmează o  transfigurare de zile mari. Mintea cititorului este ghidată să meargă pe urmele succesiunii în timp a celor două evenimente : Unu - saltul broaștei (care în context devine de sine înțeles că se face în apa unui lac) - și doi - repararea oglinzii lacului de către natura în sine a elementului apă, care șterge urma valurilor concentrice iscate de saltul broscuței.

Saltul rămâne în memoria cititorului chiar dacă în poem cele două fapte consemnate nu au legătură sintactică.

Ca cititor, ai spune că acest  salt al broaștei adus în atenție și celebritate  de către  Basho, nu mai poate dărui exclamații de admirație pentru autenticitatea uni haiku. Ehei! Uite că nu e așa! Textul pe care l-am remarcat m-a făcut să uit de broasca lui Basho Matsuo!:))

Poemul este de fapt o opera de artă la care, prin kireji, se folosește de la bun început kirsugi. El este despărțit și unit de pulberea de aur a talentului autoarei cât și de receptivitatea minții cititorului.

Frumusețea indiscutabilă a poemului vine și de la măiestria artistică cu care elementul

,,fueki"  este juxtapus cu ,,ryuko". Adică eternul în opoziție  (și în completare) cu efemerul.

Saltul broscuței este  datul vremelnic al unei viețuitoare supusă timpului (din poem ranspărând  Ryuko). Putem gândi că acel salt poate fi chiar micul poem al nostru căzut în apa veșniciei. Apă care, desigur, conține cerurile imuabile, la fel cum lacul pământesc reflectă cerul de deasupra lui.

Iată, saltul modest al unei broaște modifică pentru o clipă acest cer.

 Haijinul însă știe, observă , spune  istoria eternului. Relatează cum că cerul este recompus de către ape. Simțim că această recompunere se produce instant, fără amânare. Eternul își reia forma perfecțiunii fără a consemna vreo tulburare. Fără istorie. De aceea arta kintsugi, (arta reparării cu praf de aur a obiectelor), artă care relevă frumusețea efemerului, a imperfecțiuni, a etapelor temporale în viața pământească a lucrurilor - nu-și are sensul, devine fără rost.

Aici splendoarea Cerului este de fapt reflectarea splendorii eternului, a Cerurilor.

Este vorba despre o perfecțiune absolută. Autoarea aduce astfel  în tabloul poetic categoria estetică niponă - Fueki (Eternul)

Iată de ce, poemul acesta chiar este aparte, remarcându-se prin vena lui autentic niponă, fără a forța prin japonezării de ,, bon ton" delicatețea și profunzimea creației haiku.

Cecilia Birca