În arșița verii

 

 frunze galbene -

pe panza pictorului

arșița verii

Luminița Lidia Al Hok 

Iată,  un poem cu cheie.

Autoarea nu folosește niciun cuvânt de prisos respectând cu sfințenie atât minimalismul cât și tonul neutru, decent, sobru, nonemotional. Ba mai mult, refuză a folosi orice capcană stilistică. Nicio imagine poetică de senzație, niciun joc de cuvinte hâtru, nicio transfigurare cutremurătoare. Nici personaje cu impact emoțional precum mama, tata, nepoata, bunica, cerșetorul, bătrânul etc.

Doar un pictor și pânza lui.

La prima vedere poemul are un mare minus: În V1 și v3 se dau indicii care ar duce la prima vedere la concluzia unui kigo dublu, toamnă (subînțeles prin,, frunze galbene") și vara ( arșița verii). Derutant, nu?!  Tocmai de aceea eram intrigată și gata să taxez dur.

Apoi mi-au revenit potop de învățăminte  despre cum trebuie citit. Și trebuie citite mai ales nespusele.

Am plecat și de la  faptul  că aici trebuie să țin cont de un kireji  care, paradoxal, are o mare forță deși este aparent o prezență mai mult formală, părând a invita la continuitatea discursului poetic iară nu la reală juxtapunere. Ei bine, nu este deloc o continuare de tip formal. Am realizat că este un kireji corect!

Mda... frunzele galbene aici  chiar trebuie luate în sensul propriu. Prin alăturarea  la respectivul substantiv al epitetului,, galbene" se obține cea mai cunoscuta și uzitată expresie simbol al toamnei. O toamnă completa, evidentă, perceputa de toți indiferent de naționalitate sau orientare...  poetică.

Este un kigo cert și indubitabil.

Atunci, ce caută în V3  - arșița verii?! Nu prea are cum sa nu emită pretenții de  kigo o expresie atât de explicită! Ah, ce inadverdentă comisă ținând cont de V1 cu acele frunze galbene!

Un kigo dublu?!

În paranteza fiind spus, nici nu poate fi vorba de vreo scuză cum că vara ar fi așa de toridă încât ar fi făcut frunzele să fie galbene precum cele de toamnă. Astfel de stângăcii naive nu sunt admisibile dacă dorim un haiku iară nu un pastel, o acuarelă de pension.

Deci, ori textul este un eșec ori trebuie să recitesc pentru a vedea ce nu se vede.

 Indiciile din  V1 (asemenea  V3) sunt lipsite de semantică subtilă , de sensuri multiple.

Păi cam da, nu vedem pădurea din cauza copacilor.

V2 era însă cheia.

Haikuul pare fără transfigurare tocmai în lipsa machiajului stilistic. Însă V2 asociat cu V3 ne duce pe o alta frecvență. Imagisticul pur lasă loc transfigurării. Aflăm că pe pânza pictorului se găsește (spus eliptic, fără verb) arșița verii. Nu un lac secat, nu soare arzător, nu flori cu petale

Cecilia Bîrcă