Liliana
Negoi: Domnule Atanasiu, în primul rând vă mulţumesc că aţi acceptat să fiţi
oaspete pe pagina noastră în acest număr, şi de asemenea vă mulţumim pentru
parteneriatul oferit cu grupul pe care îl reprezentaţi, Romanian Kukai. V-aş ruga, pentru început, să oferiţi cititorilor
noştri o prezentare a omului şi autorului Corneliu Traian Atanasiu.
Corneliu
Traian Atanasiu: Am fost un copil rebel, fără interes pentru școala care totuși
nu mi-a creat probleme. Dacă prin clasa a șaptea n-aș fi început să facă
gimnastică de performanță, cu siguranță n-aș fi știut nici ce înseamnă să ai o
pasiune și nici cum îți disciplinează ea viața. Asta m-a determinat să devin
profesor de sport. Și abia în facultate am priceput ca am o minte de al cărei
exercițiu m-am bucurat prea puțin în școală.
După facultate am lucrat ca antrenor la o școală sportivă
și am avut ani la rînd echipe de copii campioane ale țării. În ciuda
rezultatelor bune, cu vremea n-am mai fost atît de încîntat de anturaj și
atmosferă și, continuînd o criză a adolescenței întîrziate, m-am căutat și
regăsit în literatura pe care o citeam acum cu un real interes formativ. În
final, m-am hotărît să-mi schimb meseria și să fac facultatea de filosofie pe
care am absolvit-o la fără frecvență. Intenționam să o folosesc la o carieră universitară,
dar brusc m-am decis să renunț la astfel de ambiții și la București și să plec
la Breaza.
A fost o decizie echivalentă cu o renaștere. O schimbare
drastică a valorilor care îmi motivau viața. Am abandonat ideea reușitei
profesionale și am mizat pe valorile unei vieți care să cultive bucuria de a
trăi (departe de lumea dezlănțuită). Viața în natură, drumeția, bicicleta,
ascensiunile pe munte, skiul, înotul aveau ca pandant lecturile și scrisul
(fără veleități de autor publicat).
Abia după ’90, am cochetat și cu publicistica în cîteva reviste
literare și la radio cultural. Activitatea susținută însă a fost cea de pe
site-ul agonia.ro și, un pic mai tîrziu, relansarea online a mișcării celor
care scriu haiku în România.
LN:
De nişte ani buni conduceţi şi îndrumaţi un grup de oameni care vă împărtăşesc
pasiunea pentru acest fel de poezie. Spuneţi-ne, vă rog, cum a luat naştere
Romanian Kukai? Puteti să explicaţi numele ales?
CTA: Anii, faști
sau nu, sînt deja șapte. Adevărul este că, începînd un lucru, nu știi niciodată
cît de departe poți ajunge. Inițiativa a pornit din faptul că, prin 2005, ne
adunasem, un grup puțin peste 10 persoane, care încercam să scriem haiku
(neștiind mai nimic despre el) pe un site literar, agonia.ro. Pe acel site,
fusese organizat, chiar în anul de care vorbesc un concurs de haiku, folosind
un soft care între timp s-a stricat. Eram atît de amețit, fiind în stadiul de
inițiere pe internet, încît nu mi-am dat seama cînd s-a desfășurat concursul
respectiv. Cam la doi ani după acest concurs, pe cei din grupul amintit ne-ar
fi tentat un nou concurs.
Cum pe agonia nu se mai putea organiza concursul în condițiile tehnice ale
celui anterior, iar eu progresasem în aventura mea internautică și aveam deja
un blog, împreună cu Maria Tirenescu și Magdalena Dale, am hotărît să încercăm
pregătirea și organizarea concursului pe un blog făcut special pentru asta. Am
creat site-ul, intitulat ROMANIAN KUKAI,
la începutul lui februarie și, după o scurtă campanie promoțională pe
site-urile literare cunoscute, pe 1 aprilie 2007 a avut loc primul nostru
concurs lunar.
Modelul pe care l-am copiat a fost concursul Shiki Monthly Kukai, de unde și partea a doua a numelui adoptat de
noi. Kukai este un concurs tradițional, practicat de școlile de haiku japoneze,
în care participanții cu poeme sînt și cei care apreciază prin vot poemele
prezentate pentru a stabili un clasament. Avantajul concursului pe internet îl
reprezintă promptitudinea trimiterii (secrete) a poemelor și a voturilor,
precum și a confirmărilor de primire. La fel ca și anunțarea rezultatelor fără
întîrzierile cauzate de poștă. În plus, noi am introdus și trimiterea unui
tabel al voturilor în care se poate verifica respectarea corectitudinii
înregistrării lor.
LN:
Care este structura actuală a grupului? Câţi membri numără şi cum se desfăşoară
activităţile din cadrul său?
Grupul este unul cu geometrie variabilă. Nu avem o asociație cu
personalitate juridică și sîntem risipiți în toată țara și chiar dincolo de
hotarele ei. Cheagul grupului rămîne în principal concursul lunar, dar lui i
s-au adăugat și un concurs săptămînal, Romanian
Haiku, unde cu timpul au rămas cei
mai valoroși și mai prodigioși dintre autori, și un altul, Haiku Club, pentru cei care și-au confirmat valoarea și vor să facă
un exercițiu mai subtil și mai versat. Oficial, nu avem membri, dar avem
statistici ale celor care participă la concursuri. La cele 88 de concursuri
lunare ROMANIAN KUKAI au participat
pînă acum 321 de persoane (diferite) cu o medie între 50 și 60 pe lună. Grupul
Yahoo Romanian Haiku are în prezent 98 de membri și a desfășurat pînă acum 351
de concursuri săptămînale. Un fel de recensămînt al autorilor de haiku din
ultimii 25 de ani, făcut de mine, a înregistrat (deocamdată) 637 autori. Cîți
sînt însă activi astăzi pot spune doar concursurile noastre. Eu estimez că în
jur de o sută, din care mai mult de
jumătate sînt deja statornici.
Desfășurarea concursurilor noastre și cunoașterea a ceea ce s-a petrecut
anterior apariției lor, m-a făcut să înțeleg că este nevoie și de alte lucruri
care să-i stimuleze și să-i ajute pe cei interesați de haiku ca și pe cei care
vor să știe ce este haiku-ul veritabil și să citească o colecție de poeme de
calitate. În primul rînd trebuia să existe undeva un fel de vitrină cu trofee
care să afișeze reușitele în domeniu. Un nou blog, OGLINDIRI, a realizat acest lucru. Figureză acolo paginile a 66 de
autori cu poemele premiate la concursuri din țară și din afara ei.
Important era însă ca (mai ales) începătorii să aibă acces la o informație
(în limba română) care să fie mereu prezentă pe internet, adică accesibilă
prompt și gratuit, oriunde și la orice oră. Am răspuns acestei nevoi prin
înființarea unei biblioteci virtuale pe calaméo – BIBLIOTECA ROMANIAN KUKAI. Biblioteca are 11 secțiuni cu un total
de 112 publicații și a fost vizitată de 34.354 de ori. Există acolo volume
antologice, volume personale, reviste, documente ale concursurilor care pot fi
consultate pe net sau descărcate de către oricine dorește.
O secțiune a bibliotecii grupează cele 18 numere ale revistei ROKU, revistă online cu o mare
varietate de rubrici, informație de calitate și o prezentare mai mult decît
plăcută. În afară de cele 8 numere trimestriale, au apărut și două numere
tematice și trei omagiale pentru autori de valoare. După doi ani de eforturi,
am renunțat însă, din lipsă de colaboratori, la continuarea publicării și am
păstrat doar un număr anual de Anul Nou ca un fel de retrospectivă a anului
care s-a terminat.
Am considerat mai urgente pentru a impulsiona activitatea autorilor alte
inițiative. Un blog, Prezențe românești,
care să semnaleze permanent apariția autorilor din România în concursuri,
reviste și pe site-uri din afara țării. Un altul, Concursuri internaționale, unde să poată fi găsite toate datele cu
privire la concursuri de peste hotare. Și un al treilea, Reviste străine, care să prezinte revistele și site-urile care
publică poezie de factură niponă.
Nu lipsite de interes au rămas evenimentele editoriale: apariţii de volume,
semnalări, lansări de carte, recenzii cărora le-am oferit alt blog – Raftul cu cărți. Pentru că, între timp,
avem un fond de carte pe care-l valorificăm pentru a finanța confecționarea și
expediere diplomelor cîștigătorilor și, de asemenea, autorii au început să-și
publice propriile volume, avem și un blog pe care se găsesc, cu o succintă
descriere, cele 29 de cărți care pot fi procurate de doritori – Librăria ROKU.
În fine, există două bloguri cu intenții mai didactice. Școala de haiku online, unde
începătorii pot găsi materiale care să-i ajute să înțeleagă ce este haiku-ul și
să dobîndească priceperile și tehnica sa. Honkadori
vrea să lămurească o chestiune delicată legată de asemănarea posibilă a
unor poeme atît de reduse ca dimensiuni și să propună modelul elegant în care
acest lucru este rezolvat în poezia japoneză.
Deși cea mai mare parte a activității o fac singur, am dorit, am încercat
și parțial am reușit să-mi atrag colaboratori. Maria Tirenescu, m-a secondat de
la început și administrează două din blogurile pomenite mai sus. Și, de
asemenea, împreună cu Cezar Florin Ciobîcă și cu mine, face cu promptitudine
postările pe Prezențe românești și
pe Raftul cu cărți. De aproape
un an, Cezar postează pe ROMANIAN KUKAI invitația la vot, alege
tema și poemele cu care o exemplifică. De mulți ani deja, Livia Ciupav are grijă
să culeagă voturile la concursul lunar și să întocmească tabelul voturilor. Tot
ea face cîte o diplomă pentru cîștigătorul concursului săptămînal.
Dar cel mai bine funcționează, independent de mine, concursul săptămînal:
Valeria Tamaș colectează poemele și face lista lor pentru vot; Dan Norea, Petru
Ioan Gârda și Cristina Oprea strîng voturile, stabilesc și publică rezultatele;
Livia face diploma cîștigătorului. O vreme, fiecare etapă a beneficiat și de
comentarii la poemele clasate pe primele locuri, dar cei care o făceau au
obosit.
Anul care a trecut a fost primul în care am colaborat excelent cu Cristina
Oprea, absolventă de informatică, și, cu ajutorul ei, avem acum posibilitatea
să folosim formulare online de înscriere a poemelor la trei dintre concursuri,
precum și o hartă a repartiției autorilor pe județe. Dar Cristina ne-a ajutat
foarte mult și cu supravegherea tipăririi la editura PIM din Iași și expedierea
volumelor colective ale grupului Romanian
Haiku, ajunse la numărul șase.
LN:
Ştiu că prezenţa românilor la concursurile internaţionale de haiku este una
destul de importantă – ne puteţi oferi câteva exemple în acest sens?
CTA: Cel mai
reputat dintre autorii români cu succese în concursurile internaționale este
Eduard Țară, autor din vechea generație, care a cîștigat cu mult peste o sută
de premii. Iar ca urmare a rezultatelor obținute a fost invitat de către
organizatori în Japonia și în Italia. Ceea ce constituie însă una din
particularitățile participării sale la concursurile în limba locală este faptul
că a ținut să-și compună sau să-și traducă/adapteze poemele în (peste 15) limbi
pe care nu le cunoaște, ajutîndu-se doar de ceea ce-i oferea internetul. Și în
multe cazuri poemele sale au fost premiate.
Eduard are pe OGLINDIRI 15
pagini și e greu să mai fie ajuns de alții. Totuși mai pot enumera cîțiva
autori de certă valoare, cu destule premii internaționale: Dan Doman, Cezar
Florin Ciobîcă, Dan Iulian, Lavana Kray, Daniela Lăcrămioara Capotă, Cristina
Oprea, Cristina Ailoaei.
Poate că mai important este însă apetitul remarcabil al românilor pentru
concursurile din afară. La majoritatea concursurilor din acest an, la numărul
participanților, România este pe locul 2 sau 3 după SUA și eventual Croația.
Cred că e locul să-i mulțumesc lui Eduard pentru inițiativa de a organiza
împreună cu mine, Dan Doman, Cezar Ciobîcă și (ultima venită în echipă)
Cristina Oprea concursul SHARPENING THE GREEN PENCIL. Motivația lui a fost
extrem de generoasă: dorea acest lucru ca un fel de a mulțumi tuturor celor
care organizau sau participau la concursuri în toată lumea, ei toți îi
prilejuiseră nu doar obținerea a nenumărate premii ci și stimularea unei
pasiuni care îi îmbogățește viața. Anul acesta, la a treia ediție a concursului,
am avut o participare la care nici n-am fi visat la început: 264 de
participanți din 47 de țări, de pe toate continentele locuite.
LN:
Care ar fi cea mai mare realizare pe care v-aţi dori-o în ceea ce priveşte
acest grup de la noi din ţară?
CTA: Nu m-am
gîndit niciodată la cea mai dar aș avea oricînd o listă scurtă a priorităților:
·
să pot găsi colaboratori care să poată continua ceea ce
am făcut fără ca absența mea să se simtă
·
să găsim un sponsor care să poată finanța cîteva proiecte
urgente care rămîn altfel în stadiul de veșnică imposibilitate
·
să traducem și să tipărim trei cărți fundamentale:
Reginald Horace Blyth – Haiku (four-volume work), William J. Higginson – The
Haiku Handbook, Keneth Yasuda – The
Japanese Haiku
·
să putem organiza o întîlnire anuală și o școală/tabără
de vară
LN:
Ştiu că probabil v-au mai întrebat şi alţii acest lucru, dar până la urmă, de
ce, dintre toate formele poetice, haiku-ul? Când şi în ce circumstanţe aţi
început să fiţi interesat de această formă?
CTA: În ultima
vreme m-a interesat și pe mine să găsesc o motivație acestei preferințe. Nu
numai pentru mine ci și pentru oricare dintre cei care adoptă acest gen de
poezie, incluzîndu-i și pe japonezii care au canonizat-o. Cred că există un
profil spiritual al persoanei care se regăsește în haiku, citindu-l sau
scriindu-l. El este centrat pe reticență, pe refuzul (aproape oroarea) de a se
spovedi și pe încercarea de a mărturisi ceea ce simte prin ricoșeu, printr-un
corelat obiectiv al emoției. Singurul pe care e dispus să-l ofere celorlalți.
Am fost oarecum în așteptarea haiku-ului pe care l-am descoperit însă
foarte tîrziu. Mi-a fost greu însă să-l și scriu. Norocul meu este că sînt
foarte curios în a descoperi resorturile structurale și tehnice ale celor
scrise. Îmi place să demontez și să refac textele, să văd care sînt
articulațiile textuale responsabile de producerea emoției. Și, spre deosebire
de alte feluri de poezie, cred că unul din ingredientele care dă gustul
specific haiku-ului este cel care impresionează papilele specializate în aprecierea
delicateții (în înțeles de gingășie grațioasă dar și de dificultate uneori de-a
dreptul ingrată) construcției poemului.
LN:
Ce este de fapt un haiku? Şi mai ales, ce este haiku-ul pentru dumneavoastră?
CTA: Agreez mai
degrabă definițiile metaforice. Textul unui haiku ar fi astfel partea vizibilă
a unui iceberg aflată deasupra apei, în
timp ce partea cea mai voluminoasă și
mai profundă a poemului – imaginile, sugestiile, apropourile, aluziile,
simbolurile – s-ar afla sub nivelul apei. N-ar fi dată ca text ci ca subtext.
N-ar fi înțeleasă pur și simplu ci subînțelească. N-ar fi scrisă pe cele trei
rînduri ale poemului ci printre rînduri.
O altă abordare, tot metaforică, ar vedea haiku-ul ca un spațiu
tridimensional, ca un corp geometric unde textul ar fi liniar și imaginile
plane, volumul fiind produs printr-un fel de dospire a fermenților de creștere
presărați în text, ca praful de copt adăugat aluatului. Funcția evocatoare a
textului implică un text coerent și mimetic care să aducă cititorul în fața
imaginilor; aceea gonflabilă, care
dilată poemul, fiind realizată de elemente resort, de comprimate care se
destind și îi dau un cuprins. Cele din urmă sînt doar accidente ale coerenței
textului, mici alterări, deraieri ale expresiei de la cursul altfel comun și
plat.
O a treia interpretare a haiku-ului
consideră că e vorba de un text alegoric. Că, în întregimea sa, poemul este o
vorbire indirectă, că trimiterile explicite (realiste) ale textului sînt doar o
pistă falsă (sau minimalistă) și adevărul poemului rezultă din simbolistica
imaginilor și consistă în emoția și spiritualitatea care iradiază din ele.
Alegoria fiind astfel figura de compoziție care guvernează compunerea unui
haiku.
Pentru mine haiku-ul este o preocupare
permanentă. Toată viața mi-am dorit să fac un lucru care să mă atragă și în
care să simt că mă întrebuințez cu folos și competență. Și, ceea ce-mi place
acum cel mai mult, să fac acest lucru pentru un grup de oameni care are același
nărav ca mine, dar are nevoie de cineva care să coordoneze funcționarea și
dezvoltarea, hai să zicem că e-n trend, logistica domeniului.
LN:
Care este dificultatea reală a scrierii unui poem în această formă?
CTA: Dificultatea
majoră este aceea de a înțelege și a accepta că limbajul potrivit pentru a
scrie haiku nu este unul discursiv. Laconismul haiku-ului provine în principal
din faptul că îmbinările de cuvinte folosite sînt aproape identice cu cele pe
care oricine le folosește cînd evocă precipitat anumite lucruri care l-au
impresionat. Structurarea lor este una spontană atît în ce privește puținele
cuvinte alese cît și focalizarea (aproape expresivă) pe aspecte ale lucrului,
scenei, situației evocate. Aș spune deci că important și dificil este să refuzi
literaturizarea. Să ai încredere în cititorul care este și el coautor într-o
pondere cu atît mai mare cu cît poemul este mai bun.
LN:
Cât de mult se potriveşte spiritul haiku-ului trăsăturilor noastre ca popor?
CTA: E o
întrebare pe care o s-o ocolesc diplomatic. Cred că aceia care îndrăgesc
haiku-ul sînt înrudiți spiritual și, oriunde ar trăi, formează un singur
(neîntrerupt) popor difuz în masa feluritelor etnii. Spiritul modest al
haiku-ului este, cred eu, totalmente departe de a ține la exclusivisme locale
și etnice, la glorificarea sau denigrarea lor. Am avut ocazia să aflu că o
persoană care se dorea formator de opinie propaga scrierea unui poem haiku cu
valori și figuri de stil neaoșe pe care-l botezase rohaiku. De curînd, la o
emisiune tv care se dorea culturală, era prezentată Societatea Română de Haiku,
sub titlul Haiku mioritic. Năzbîtie mai mare rar poți auzi. Dacă nu cumva era
vorba de o emisiune umoristică.
LN:
Din punctul dumneavoastră de vedere, care este viitorul acestei forme în
literatura română?
CTA: Viitorul
haiku-ului în România este acela al oamenilor care-l vor gusta, citi și scrie.
Dacă ei vor face acest lucru cu dăruire va exista mereu o comunitate care să-l
prețuiască și cîteva persoane, mai inimoase, care să le ofere celorlalți
spațiul virtual și real în care el să fie cultivat. Nu cred că este nevoie ca
el să fie recunoscut de marile mase, să penetreze pe piața literară sau să
ajungă disciplină școlară. Nu mai țin minte ce spunea Marshall McLuhan, dar
sînt sigur că vorbea de un mare sat planetar unde preferințele culturale cele
mai diverse vor găsi adepți și legitimitate. Și ierarhizările sclerozate nu vor
mai avea puterea (din vremea modernismului) de a le decreta neîntemeiate.
LN:
Dintre toate haiku-urile care v-au trecut pe sub ochi în aceşti ani, există
unul care să vă fi rămas în suflet? Dacă da, care şi de ce?
CTA: Sînt
destule, dar astăzi îl aleg pe cel de mai jos:
atât a rămas
din poveştile verii -
prispa cu greieri
Dumitru Radu
Prispa cu greieri în toamnă - vara fiind desigur dusă - este locul în care
s-a pripăşit nostalgia, locul unde o fiinţă tomnatecă îşi petrece serile.
Exuberanţa verii s-a restrîns acum la acest cîntec fragil, sfielnic, cu mici
izbucniri degrabă pierite. A fost oare vară vreodată? Sau totul este doar acest
fior sincopat, fabulos poate, care ne retrimite către un orizont aproape
neverosimil acum. Şi vara anului, şi vara vieţii sînt deja pierite în poveste.
Şi totuşi, bătrînul stă seară de seară de taină cu greierii. Ce-i spun greierii
este, fără doar şi poate, la propriu vorbind, doar o poveste. Şi, în mod
ciudat, e parcă povestea vieţii lui. Şi-a tuturor... La ce bun greierii, decît
să ţîrîie poveşti fără cuvinte... Dacă haiku-ul n-ar avea nevoie de ceea ce se
adresează direct simţurilor, el s-ar putea rezuma la o structură simplă şi
scheletică, din două cuvinte: atît... poveştile. Poemul are însă nevoie de
toată forţa, amplitudinea şi subtilitatea cuvintelor, de fapt, a lucrurilor vii
şi autentice - vară, prispă, greieri.
Doar prin urzeala lor simbolică, ţese suveica, din firele concretului, pînza
închipuirii, a meditaţiei şi-a reveriilor.
LN:
Vă mulţumim încă o dată pentru prezenţa dumneavoastră alături de noi!