Sfoara unui zmeu

 

mărul înflorit –

agățată-n ramuri

sfoara unui zmeu

 

(Nicoleta Șurpanu)

 

Un haiku încărcat de lirism, o combinație de emoție și imagine îmbinate cu măiestrie. Nu este doar frumusețe, ci și sens. Sensul e dat printr-un procedeu adesea întâlnit în haiku, acela al omisiunii, al imaginii din care lipsește ceva, în cazul acesta zmeul, care a fost luat de vânt, lăsând în urma lui sfoara. Acesta este punctul cheie al imaginii, incompletitudinea, fapt care creează o stare de așteptare, o tensiune care anticipează mișcarea din viitor. Omisiunea ne atrage atenția. Însuși mărul înflorit parcă își ia zborul, mai înainte ca petalele albe să cadă din pom. Zmeul a reușit să se strecoare către cer, dar plătind tribut sfoara sa – astfel el s-a rupt de legătura cu oamenii și cu copiii lor. Căci zmeul face indirect aluzie la jocul copiilor, iar copilăria e primăvara vieții, din care rămân amintire florile albe și elanul de a zbura cât mai liberi și cât mai departe. Și, câteodată, firul unor povești frumoase.

 

Cristina Moldoveanu

 

Mâțișorii de alun

 

de Dragobete –

mâțișorii de alun

plini de albine

(Mihai Talașman)

 

Calendarul cu care sîntem obișnuiți este dat puțin peste cap. Vremea e mai agitată și se cam zorește. Dar sărbătorile se țin. Așa un pic zmucite, dar respectînd ritualurile firești ale naturii.

    De asta ne asigură mîțișorii și albinele. Nici nu s-ar putea altfel. Cît timp fluctuațiile nu ajung la catastrofă, viața își urmează cursul ei plin de har. Polenizarea e Dragobetele în acțiune. Nunta vegetală cu nevinovăția ei florală. De dinainte de despărțirea viețuitoarelor în ființe separate. Și de complicațiile pe care le-a adus. Parcă ne-ar surîde și nouă un tratament apicol cu zumzet de albine. Și lăptișor de matcă.

Și-un pic de venin.

 

Corneliu Traian Atanasiu

 

În ritm de step

 

fără preaviz -

vântul golește nucul

în ritm de step

 (Irina Ţipordei)

Un haiku reușit nu practică preavizul, nu previne provocarea ci constituie o provocare; conține o surpriză.

Ha! Surpriza și preavizul sunt incompatibile, nu?! Zâmbim realizând paradoxul din text: încă dinainte de kireji, prin versul ,,fără preaviz", se creează preavizul către cititor. Suntem preveniți despre faptul că urmează să fim surprinși. Se creează astfel o așteptare asupra a ceva demn de a fi consemnat și citit. Este o îndrăzneală din partea autorului. Dacă nu va avea măiestria de a expune excepționalul în următoarele 12 silabe va dezamăgi cititorul căruia i se indusese până atunci tensiunea.

Trecem de pragul despărțitor (și liant totodată) al kirejiului și aflăm că vântul își face de cap. Realizam că, de fapt, kigoul evident de toamnă (deși prin omisiune) este un pretext pentru a ne revela că viața însăși este o înșiruire de evenimente surpriză, un dans în pași de step, sacadat și lipsit de predictibilitate. Oricât de responsabili am fi (precum cumintele nuc plin de roade) - atât cele zilnice, dar mai ales cele esențiale: viața, dragostea, moartea - vin fără să fim preveniți. Stârnite,de ,,vânt".

Folosirea vântului în rol de demiurg (șăgalnic dealtfel, iscând veselia dansului) este foarte inspirată. Aici vântul este un principiu activ și creator al realității;amintește de râul eminescian din versurile: ,Căci a voastre vieți cu toate/ Sunt ca undele ce curg/ Vecinic este numai rîul / Rîul este demiurg."

Foarte bună și aducerea auditivului în construcția poemului. V3 - ,,în ritm de step" - punctează un,, aha" puternic, reprezentând de fapt reacția umană în fața forțelor karmice. Sunetul nucilor nu e asimilat semantic tristeții ci, precum stepul, este vioiciune și spirit ludic. Găsesc aici acel ,,hai" din haikaiul japonez. Pe de altă parte, se subînțelege că pocniturile nucilor în cădere se produc musai pe asfalt, iară nu pe iarba câmpurilor. Ritmul este unul urban, modern.

Până și prin alegerea stepului autoarea departajează definitiv textul (dacă mai era nevoie după V1) - de drăgălășenia rurală a unui pastel, dând nerv și forță unui haiku original, care reușește, cu toată compoziția unei imagini aparent explozive, să aibă subtilitate și să conțină aluzia provocatoare de căutări în profunzime.

 

Cecilia Birca

 

Trenul de noapte

 

trenul de noapte –

prin nămeții călători

povara zilei

(Cati Pupăză)

 

O fi vorba despre navetiști porniți la drum cu noaptea în cap; la vreme de iarnă grea (nămeți). Sau doar de simpli călători, obligați de niscai urgențe să părăsească confortul casei și să plece la drum pe așa urgie.

Noaptea poate fi un bun sfătuitor, pe de o parte, pe de altă parte, întunericul devine câteodată, înfricoșător. Pe geam nu se zărește nimic. Este beznă iar trenul pare să meargă printr-un tunel nesfârșit de gânduri negre, îngrijorări, presimțiri sumbre, alergătură, nesiguranță (povara zilei)… și întrebarea care stăruie: “oare cum se va sfârși totul”? Cine a trăit aceste momente, știe că după o vreme, pare că trenul stă pe loc și doar peisajul se mișcă (“nămeții călători”). O senzație ciudată, nu?

Din nou, natura pare să fie în consonanță cu starea omului deși, paradoxal, te-ai aștepta să fie invers, peisajul descris. Însă tocmai acest fapt ar fi mărit discrepanța între trăirile interioare și starea vremii. Și scena ar fi devenit și mai ireală. Totul pare că apasă: noaptea, drumul lung, nămeții, problemele ce ne așteaptă la coborârea din tren, înfruntarea unei noi zile. Mi-a plăcut acest consens tacit dintre afară și înăuntru, dintre noapte și zi, dintre grijă și speranță.

În fond, viața este ea însăși o călătorie, nu-i așa?

 

Mirela Brăilean

 

Cu locuri rezervate

 

după spectacol –

cu locuri rezervate

floricelele

 (Andrei Andy Grădinaru)

 

Faptul că ai locuri “rezervate” chiar și în zona VIP, nu te face automat civilizat, nici măcar mai reținut. Măria Sa banul, poate fi un substitut și un argument de necontestat și totodată, suveran. Așa că poți foarte bine să rămâi tu însuți, să te dai în “spectacol”; fără jenă, dacă așa ești croit; ba chiar cu ostentație. Doar ai plătit! Cât despre odrasle (“floricelele”), ce văd la adulți aceea fac și ei, ba și mai abitir, sub privirea îngăduitoare și admirativă a părinților lor (fapt real și foarte recent, la care am asistat într-o sală de cinema dintr-un cunoscut mall).

Un haiku bine lucrat, aluziv, exact atât cât trebuie. Când posezi abilitatea de a te folosi de sensul dublu al unui cuvânt, știind și cum să-l plasezi inteligent în context, poți reuși să scrii un haiku cu zvâc, în locul unuia mălăieț. În fața căruia riști să adormi de plicitseală. Ca la un spectacol prost jucat sau lipsit de consistență. Asta dacă nu te trezește din când în când, vreo familie “cu stare”.

Mirela Brăilean

 

Odihnă la câmpp

 

odihnă la câmp –

doar pălăria de paie

purtată de vânt

 

(Valer G. Pop)

Un tablou sugestiv. Ne amintim de picturile lui Camil Ressu și Corneliu Baba. Sau de câmpurile unde mergeam la muncă împreună cu bunicii. Putem vizualiza un grup de oameni care s-a adunat să prânzească pe ștergare albe, împărțind mâncarea adusă de neveste, după ce cosașii au trudit pe câmp din zori. La umbra unei căpițe, sub rămurișul vreunui arbore umbrelă, care seamănă cu copacii din savane. Gesturile simple, firești, necesare vieții, nimic altceva. După ce s-au ospătat, oamenii adorm tolăniți unul lângă altul. Tăcere și liniște, nu mai zumzăie nici gâzele, lumina parcă tremură în căldura amiezii.

Și, totuși, mai este ceva. Câte o pală de vânt care rupe armonia și nemișcarea. Uitată pe un dâmb, pălăria de paie tresaltă în mod neașteptat, e dusă către vale. Toate lucrurile de sub soare, și oamenii și paiele, toate trec, toate sunt antrenate pe negândite de legi universale, mai presus de voința indivizilor. Oamenii adorm de la sine, fără să își propună aceasta, paiele sunt luate de vânt și purtate mai departe. Este de remarcat și jocul subtil de cuvinte – utilizarea verbului ”a purta” cu dublu înțeles. Vântul e personificat, el ”poartă” pălăria țăranului cât timp acesta se odihnește. Toate ațipesc, ”doar pălăria de paie”, atribut necesar și pitoresc, face oficiul muncii câmpului. Există un rost vechi al lucrurilor, un mecanism care ne poartă pe toți mai departe, fie că muncim, fie că ne odihnim.

 

Cristina Moldoveanu

 

Printre riduri

 

oglinda crăpată –

printre riduri

același zâmbet

(Monica David)

Ce se vede? Două imagini față-n față. Ambele fidele timpului care a trecut peste ele. Cu degradări marcate. Să fie oglinda ridată și fața femeii crăpată? Să-și corespundă fisurile?

Nu contează. Femeia înțelege și-i împrumută oglinzii zîmbetul său îngăduitor. Compensator. Empatic.

 

Corneliu Traian Atanasiu

 

Poveștile bunicului

 

în fața sobei -

poveștile bunicului

încing spirite

(Mihai Moldoveanu Mirco)

 Poemul, ca orice haiku ce se respectă, conține poantă și tensiune. Este corect structurat, laconic dar cu miez, reușește să capteze atenția. Interesant este că sunt folosite doua kigo de iarnă (sobă și bunic) care nu supraîncarcă poemul ci se susțin, se scot in evidență reciproc, reușind o simbioză ce conferă personalitate textului.

Partea întâi, primul vers dinainte de kireji - ,,în fața sobei" - deschide perspectiva unui spațiu ideal pentru relaxare. Suntem aproape programați să gândim că tot ce e bun iarna, se întâmplă taman in fața unei sobe. Cuvântul sobă nu necesită și cuvântul foc; el conține deja căldura atât de necesară în contradicție cu gerul de afară... Soba sugerează armonie, cămin, ocrotire, iubire, pace. Ce spun eu?! Pace?! Atunci cum se face că, în poem, în loc o moleșeală călduță, de o ațipeală confortabilă aflăm - din juxtapunere – că, de fapt - se încing spiritele?! Uite-așa!

Într-un haiku reușit nimic nu ar trebui să fie ceea ce pare a fi; haikuul nu e pastel.

Poemul de față nu se dezminte și introduce tensiune, conține un paradox. În fața sobei nu descrie nostalgic ascultarea de basme in dulcea latență dintr-o căsuță de țară. Nu suntem sămănătoriști. Nici bunicul nu este un domn care să adoarmă auditoriul cu platitudini idilice. Haikuul acesta de iarnă este sub semnul focului, sub semnul istețimii neadormite precum flacăra; sub semnul vieții, în sensul de diversitate, de luptă a contrariilor.

Simțim ,,scânteia". Acea scânteie pe care bunicul o întețește prin poveștile sale care nu aduc somnul ci ,,încing spirite ", nasc reacții, stârnesc discuții, scot la iveală opinii, caractere. Iată deci, bunicul, personajul principal, nu e un simplu povestitor. El practică o maieutică demnă de a sa înțelepciune. Personajul bunicului îmbracă prin cele două cuvinte din ultimul vers dimensiuni nebănuite.

Pe mine bunicul m-a dus cu gândul la bărbosul și genialul Socrate care, la fel ca și unii maeștri din ziua de azi, încingea spiritele spre beneficiul minții celor ce îl ascultau, ajuta mințile să sclipească. Unora acest bunic li se poate părea un hâtru, asemeni lui Odiseu, alții îi pot găsi trăsături asemănătoare năzdrăvanului Pann - căci - cuvântul ,,povești" poate fi citit și în registru ludic in sens de basme, invenții, minciunele, gogoși. Agreabile, desigur.

 

Cecilia Birca

 

Veghind cu grijă visul

 

noaptea dintre ani –

veghind cu grijă visul

îngerul din geam

 (Mircea Moldovan)

 

    Mai ales la cumpăna dintre ani, un pic de magie nu strică. Un dublu portal (intrarea într-un nou an și cadrul ferestrei), primul simbolic, celălalt concret, dar amândouă necesare în planul spiritual dar și fizic. La limita dintre prezent și viitor, dintre realitate și vis, prind contur noi speranțe, așteptări, trăiri. Unele vor rămâne doar idealuri, altele se vor concretiza. Poate îngerul din geam este o podoabă lipită de o mânuță (pentru a-l ghida pe Moș Crăciun) sau doar o imagine din vis a cuiva drag care ne ocrotește și ne îndrumă, dintr-o altă lume. Nu suntem cu adevărat singuri nici în solitudine, căci rădăcinile noastre se întrepătrund neîncetat.

    Un haiku de atmosferă, bine integrat momentului, cu mesaj și sensibilitate.

 

Mirela Brăilean

 Regulamentul concursului lunar RK

Adresa site-ului la care găsiți regulamentul în detaliu  este disponibilă, folosind următorul link: http://romaniankukai.blogspot.com/index.html. Aici veți găsi și formularul de trimitere a poemului împreună cu instrucțiunile de utilizare și cu pașii care trebuie urmați.

1. Participanţi

a. Poate participa orice persoană care are o adresă email pentru a trimite poemul și pentru a primi lista poemelor care trebuie votate.

b. Participarea se face prin trimiterea unei poezii haiku, ca răspuns la invitaţia de participare postată pe blogul ROMANIAN KUKAI.

2. Desfăşurarea concursului

a. Pe data de 1 a fiecărei luni este postată pe blogul RK invitaţia de participare la concurs în care se specifică tema lunii în curs - un cuvînt sau o sintagmă pe care participanții trebuie să îl/o folosească în mod obligatoriu în cuprinsul poemului. 

b. Primirea poemelor se  face pînă pe data de 15 a fiecărei luni, ora 24:00 a României. 

d. Votarea se poate face între datele de 16 și 22 ale lunii.

e. Anunţarea rezultatelor se face în prima zi a lunii următoare.

3. Obligaţiile participanţilor

a. Fiecare participant va trimite un singur poem care să conțină cuvîntul/sintagma propusă. Utilizarea diacriticelor este obligatorie. Poemele care depăşesc termenul limită stabilit pentru trimitere (ziua de 15 ora 24 a României) nu vor fi luate în consideraţie. Nu pot fi trimise decât poeme inedite. Un poem recunoscut ca publicat anterior (în volum, revistă sau pe un site) va fi eliminat din concurs.

b. Participantul care a trimis poemul are dreptul şi obligaţia expresă să voteze. În cazul în care un participant nu votează pierde toată punctele primite prin voturile celorlalți.

c. Haikuurile, ca şi voturile, vor avea sub ele numele integral cu care doreşte să semneze autorul. E indicat ca semnătura să poată diferenţia suficient participanţii între ei. Poemele şi voturile fără semnătură nu vor fi luate în consideraţie.

d. Participanţii nu pot atribui voturi propriilor poeme. Notarea propriului poem anulează întreg votul.

 4. Votarea

a. Poemele trimise de participanți vor fi numerotate asa încât fiecare poem va primi un număr de identificare.

b. Participanții vor întocmi o listă cu poemele cărora le-au atribuit punct după următorul  model:

Nr.   7 – 5 p

Nr. 18 – 4 p

Nr. 23 – 3 p

Nr. 29 – 2 p

Nr. 40 – 1p

Icsulescu Zet

c. Votul trebuie semnat cu același nume cu care a fost semnat poemul trimis. Votarea sub alt nume e anulată.

d. Participanții care nu votează se vor regăsi în lista finală cu mențiunea „nu a votat''.

5. Premii

Primii trei clasați la fiecare concurs primesc prin poștă câte o diplomă și un volum din lista de cărți disponibile. De asemenea, există un premiul special oferit de organizator.