În ritm de step

 

fără preaviz -

vântul golește nucul

în ritm de step

 (Irina Ţipordei)

Un haiku reușit nu practică preavizul, nu previne provocarea ci constituie o provocare; conține o surpriză.

Ha! Surpriza și preavizul sunt incompatibile, nu?! Zâmbim realizând paradoxul din text: încă dinainte de kireji, prin versul ,,fără preaviz", se creează preavizul către cititor. Suntem preveniți despre faptul că urmează să fim surprinși. Se creează astfel o așteptare asupra a ceva demn de a fi consemnat și citit. Este o îndrăzneală din partea autorului. Dacă nu va avea măiestria de a expune excepționalul în următoarele 12 silabe va dezamăgi cititorul căruia i se indusese până atunci tensiunea.

Trecem de pragul despărțitor (și liant totodată) al kirejiului și aflăm că vântul își face de cap. Realizam că, de fapt, kigoul evident de toamnă (deși prin omisiune) este un pretext pentru a ne revela că viața însăși este o înșiruire de evenimente surpriză, un dans în pași de step, sacadat și lipsit de predictibilitate. Oricât de responsabili am fi (precum cumintele nuc plin de roade) - atât cele zilnice, dar mai ales cele esențiale: viața, dragostea, moartea - vin fără să fim preveniți. Stârnite,de ,,vânt".

Folosirea vântului în rol de demiurg (șăgalnic dealtfel, iscând veselia dansului) este foarte inspirată. Aici vântul este un principiu activ și creator al realității;amintește de râul eminescian din versurile: ,Căci a voastre vieți cu toate/ Sunt ca undele ce curg/ Vecinic este numai rîul / Rîul este demiurg."

Foarte bună și aducerea auditivului în construcția poemului. V3 - ,,în ritm de step" - punctează un,, aha" puternic, reprezentând de fapt reacția umană în fața forțelor karmice. Sunetul nucilor nu e asimilat semantic tristeții ci, precum stepul, este vioiciune și spirit ludic. Găsesc aici acel ,,hai" din haikaiul japonez. Pe de altă parte, se subînțelege că pocniturile nucilor în cădere se produc musai pe asfalt, iară nu pe iarba câmpurilor. Ritmul este unul urban, modern.

Până și prin alegerea stepului autoarea departajează definitiv textul (dacă mai era nevoie după V1) - de drăgălășenia rurală a unui pastel, dând nerv și forță unui haiku original, care reușește, cu toată compoziția unei imagini aparent explozive, să aibă subtilitate și să conțină aluzia provocatoare de căutări în profunzime.

 

Cecilia Birca