vești
de dincolo -
lângă
casa bunicii
numai
vântul
Carmen
Duvalma
Un haiku
bun leagă prin țesătura sa aluzivă cele două planuri din text
,,despărțite" de kireji.
În poemul
de față ne aflam sub semnul unei astfel de legături ,,mireazmă"
integratoare în aceeași atmosferă. Veștile și vântul (de remarcat aliterația
aparte care îmbrățișează armonios restul de cinci cuvinte ale textului) au
același rol, aceeași natură nonstatică, fac de fapt același lucru. Ele crează
conexiuni Intre acel ,,dincolo" de unde vin veștile și personajul
subînteles, care e, o dată, scriitorul, iar apoi, martorul, cititorul care
,,investește" în text.
Tensiunea
așteptării este palpabilă și ne face părtași la ea. Veștile erau așteptate de
bună seamă pentru că suntem nu oriunde, ci ,,lângă casa bunicii". Fiecare
cititor care este nepotul cuiva, va fi provocat să aibă o reacție. Cu reticența
specifică genului, dorul, ca fond emoțional, nu este pomenit, însă totul
respiră dor intens de cineva drag care nu mai este pe aici.
Iată cum,
în haiku, cele dintre rânduri, cele neexprimate direct - din decență, din
sobrietate - răbufnesc cu putere în noi făcând auzită o emoție mai autentică
decât cea trâmbițată fățiș. Și alegoria comasată in cuvântul ,,dincolo"
(care, în context numește lumile suprafirești, nevăzute) își face efectul său
aluziv. Deja suntem siguri că bunica nu mai există fizic și, cine știe, poate
chiar ea este acel vânt care se simte lângă casă, atingând vizitatorii
(presupuși dar omiși în text). Un vânt care aduce vești de unde nu vedem, ne
răscolește dar ne și răcorește dorul.
Un poem
reușit, cu un limbaj concentrat, esențial, minim necesar, cursiv, fără
artificii, reușind - în manieră specifică - să facă din cititor un
coparticipant la acea nebănuită călătorie inițiată printr-un text minimal.
Cecilia
Birca
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu