vești
de dincolo -
lângă
casa bunicii
numai
vântul
Carmen
Duvalma
Un haiku bun leagă prin țesătura sa
aluzivă cele două planuri din text ,,despărțite" de kireji.
În poemul de față ne aflam sub
semnul unei astfel de legături ,,mireazmă" integratoare în aceeași
atmosferă. Veștile și vântul (de remarcat aliterația aparte care îmbrățișează
armonios restul de cinci cuvinte ale textului) au același rol, aceeași natură
nonstatică, fac de fapt același lucru. Ele crează conexiuni Intre acel
,,dincolo" de unde vin veștile și personajul subînteles, care e, o dată,
scriitorul, iar apoi, martorul, cititorul care ,,investește" în text.
Tensiunea așteptării este palpabilă
și ne face părtași la ea. Veștile erau așteptate de bună seamă pentru că suntem
nu oriunde, ci ,,lângă casa bunicii". Fiecare cititor care este nepotul
cuiva, va fi provocat să aibă o reacție. Cu reticența specifică genului, dorul,
ca fond emoțional, nu este pomenit, însă totul respiră dor intens de cineva
drag care nu mai este pe aici.
Iată cum, în haiku, cele dintre
rânduri, cele neexprimate direct - din decență, din sobrietate - răbufnesc cu
putere în noi făcând auzită o emoție mai autentică decât cea trâmbițată fățiș.
Și alegoria comasată in cuvântul ,,dincolo" (care, în context numește
lumile suprafirești, nevăzute) își face efectul său aluziv. Deja suntem siguri
că bunica nu mai există fizic și, cine știe, poate chiar ea este acel vânt care
se simte lângă casă, atingând vizitatorii (presupuși dar omiși în text). Un
vânt care aduce vești de unde nu vedem, ne răscolește dar ne și răcorește
dorul.
Un poem reușit, cu un limbaj
concentrat, esențial, minim necesar, cursiv, fără artificii, reușind - în
manieră specifică - să facă din cititor un coparticipant la acea nebănuită
călătorie inițiată printr-un text minimal.
Cecilia
Birca
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu