casa
bunicii –
toată
copilăria
într-o
lacrimă
Irina
Ţipordei
Unii ar
putea spune că e prea direct spus, că lacrima aceea este prea ostentativă,
acolo… Eu aș zice că este o capcană pentru cei care citesc în fugă, având deja
așteptări preconcepute. Autorul aruncă nada și trece mai departe. Atât a zis;
restul este conținut în bobul acela, apărut cu un motiv. Din ce esență să fie,
oare? bucurie, exuberanță, regrete, tristețe, nostalgie…O viață de om, închisă
într-o picătură de apă. Care după atâta vreme, își găsește calea spre exterior,
care țâșnește din preaplinul unor sentimente, îndelung reprimate.
Versul al
doilea ne lămurește: “toată copilăria”. Nepotul, reîntors după o vreme la casa
bunicii, nu mai este întâmpinat decât de amintiri. Care dau năvală și îl
copleșesc. Emoția urcă firesc, iar lacrima ivită este ca o ofrandă adusă nu
doar memoriei bunicii dar și copilăriei, partea cea mai frumoasă și lipsită de
griji, din viața unui om.
Eu, una, am
trăit acest sentiment, și nu o dată. Iar lacrima este doar ceea ce se vede. Tot
tumultul, tot zbuciumul, toate emoțiile sunt acolo, în sufletul celui care
trebuie să meargă mai departe, purtând cu el pe cei ce nu mai sunt, alături de
amintirile unei vieți irepetabile.
Mirela
Brăilean
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu