casa
bunicii –
toată
copilăria
într-o
lacrimă
Irina
Ţipordei
Unii ar putea spune că e prea
direct spus, că lacrima aceea este prea ostentativă, acolo… Eu aș zice că este
o capcană pentru cei care citesc în fugă, având deja așteptări preconcepute.
Autorul aruncă nada și trece mai departe. Atât a zis; restul este conținut în
bobul acela, apărut cu un motiv. Din ce esență să fie, oare? bucurie,
exuberanță, regrete, tristețe, nostalgie…O viață de om, închisă într-o picătură
de apă. Care după atâta vreme, își găsește calea spre exterior, care țâșnește
din preaplinul unor sentimente, îndelung reprimate.
Versul al doilea ne lămurește:
“toată copilăria”. Nepotul, reîntors după o vreme la casa bunicii, nu mai este
întâmpinat decât de amintiri. Care dau năvală și îl copleșesc. Emoția urcă
firesc, iar lacrima ivită este ca o ofrandă adusă nu doar memoriei bunicii dar
și copilăriei, partea cea mai frumoasă și lipsită de griji, din viața unui om.
Eu, una, am trăit acest sentiment,
și nu o dată. Iar lacrima este doar ceea ce se vede. Tot tumultul, tot
zbuciumul, toate emoțiile sunt acolo, în sufletul celui care trebuie să meargă
mai departe, purtând cu el pe cei ce nu mai sunt, alături de amintirile unei
vieți irepetabile.
Mirela
Brăilean
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu