cad
castanele –
bunicul
încă repară
pantofi
cu toc
Camelia
Blaj
În mod voit sau nu, autoarea
folosește cu meșteșug tehnica apropoului, ceea ce conferă poemului
versatilitatea necesară reușitei. O trecere neașteptată de la una la alta: “că
tot veni vorba…”că bine zici... “ sau: “bate șaua să priceapă iapa”. Acel: “încă”
este cheia!
Numai că cititorilor le revine
sarcina de a reuși să facă legătura între ideea de la care a pornit autorul și
ceea ce a rezultat la final. Totuși, discontinuitatea între cele două părți ale
poemului, este cea care conferă autentica valoare a acestuia. Nu este suficient
doar apropoul. Meșteșugul vine din a ști cum să legi părțile între ele și cum
să conduci audiența către mesajul al cărui tâlc trebuie descifrat, descoperit.
La rândul său, kireji devine un soi de diapazon care dă tonul pentru un haiku
reușit.
Autoarea ne trimite încă de la
început, pe o pistă falsă: castanele sunt de fapt, ori pot fi cumpene, piedici,
greutăți de tot felul, pe drumul vieții. Pe vremuri, prea arar se arunca ceva,
începând de la lucruri și până la sentimente: se obișnuia să se încerce mai
întâi a le repara, a le face să dureze cât mai mult. În zilele noastre, repede
înlocuim, schimbăm…nu mai există disponibilitate, timp, răbdare. Poate și
pentru că ofertele de tot soiul sunt prea bogate, prea tentante și prea facile,
pentru a te mai chinui să repari ceva. O realitate bine camuflată, adevărată și
de actualitate, o digresiune reușită, care ne ghidează de la banalul
intenționat, la sensul real, consistent.
Am ales poemul pentru că pune
mintea la lucru, nu ne dă totul, mură în gură. Nu ne dăscălește și nu ne
dojenește fățiș. Face ce-i stă bine: arată cu degetul, în tăcere, lăsându-ne să
decidem și să tragem eventual, o concluzie. Și în ciuda faptului că despre
castane și tocuri s-a mai scris, prin ceea ce transmite, reușește să fie
original datorită amprentei tehnicii construcției.
Mirela
Brăilean
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu