Noduri și semne

 

răsplata muncii –

pe mâinile bunei

noduri și semne

 

Marcela Ignătescu

 

Autoarea, intenționat sau nu, dă startul poemului cu o afirmație aparent banală: răsplata muncii. Cineva a întreprins o acțiune, a depus efort, timp, dedicare, pentru a o duce la bun sfârșit. Urmează și binemeritatul kireji. Abia după această linie, (trasată, plasată corect și cu efect!) ni se revelează, ca de după o fereastră deschisă deodată, larg, întregul sens, mesaj, al poemului!

Este vorba de munca de o viață a unui om, și nu una ușoară; dovadă semnele rămase pe mâinile trudite. Cine a avut bunici, mai ales la țară, cu siguranță își amintește, mâinile lor tăbăcite de muncă, deformate de reumatism și de vârstă. Și oare, cine nu și-a plecat fruntea sub mâna bunicilor, primindu-le binecuvântarea sau chiar iertarea? Cine nu a sărutat cu duioșie și evlavie, o mână ca aceasta, a unei mame, datorită căreia, familia era ținută la un loc, casa îngrijită și toate păstrate cu rostul lor?

Mâinile, deformate de muncă, devin astfel un blazon, un motiv de mândrie, semne și însemne, pentru o viață trăită în și cu demnitate, în respectul pentru muncă și roadele ei, câștigate cinstit, prin trudă, dăruire și răbdare.

Ele sunt aceleași care se închină cu evlavie dinaintea icoanei, cele care știu a răcori fruntea cuprinsă de febră, care știu a se împreuna în rugăciune sinceră și curată, și-n vreme de pace, nu doar de război. Și atunci, răsplata muncii de o viață, constă în chiar roadele adunate în timp, nu numai materiale, și spirituale, ci și care țin de perenitate: a neamului, a tradițiilor și obiceiurilor care îl definesc.

Bătrânii noștri nu au așteptat răsplată, căci aceasta le era dată prin chiar mulțumirea de a vedea că eforturile lor au dat roade, că munca lor, sacrificiile de tot felul, nu au fost în zadar. Sfinte mâini trudite, odihnind cuminte (în poala care a legănat atâția prunci) în duminicile sau zilele de sărbătoare…

Sunt recunoscătoare autoarei, pentru a-mi fi oferit oportunitatea de a citi un haiku atât de profound în sensuri și care transcede dincolo de timp și spațiu. Și mă simt privilegiată să-i pot acorda un binemeritat premiu special. Aș fi vrut să-l fi scris eu…dar, deși nu eu am așternut pe hârtie aceste rânduri, trăirile pe care mi le-a provocat, amintirile care au reînviat, erau de multă vreme adunate în inima mea.

 

Mirela Brăilean