joi, 26 martie 2026

Cucul cu-ale lui

 

schimbarea orei –

în ceasul de perete

cucul cu-ale lui

 

Mihai Moldoveanu

 

Ora se schimbă, însă această schimbare o înțelegem doar noi oamenii, nu și natura; sau, poate, nici noi nu o înțelegem. Poemul atribuie cucului din ceasul din perete această indiferență față de schimbarea orei. Se schimbă, și totuși, ce contează? Doar ne adaptăm și nu putem spune că vom câștiga sau vom pierde o oră. Timpul este același. Cucul din ceasul din perete nu este nici măcar o pasăre reala, ci una creată de om, făcând trimitere la artificialitarea convențiilor legate de timp. Nimeni, în afara de noi, ființele umane, nu este conștient de modul în care măsuram timpul, și uneori nici noi. O altă interpretare ar fi că suntem atât de obișnuiți să acceptăm diverse convenții încât nu ne mai afectează cu nimic. Ne vedem de treaba noastră. Felul în care percepem timpul oricum se află dincolo de convenții. Percepem timpul într-un stil personal. De asemenea, ceasul cu cuc este un obiect al unor vremuri de demult. Acum ceasurile se actualizeaza automat la ora noua. Ceasul cu cuc face referire la trecut, cand timpul trecea altfel, in sensul ca nu ne vedeam drept cetateni ai lumii, ci traiam in lumea noastra, in localitatea noastra.

 

Ana Drobot

 

Niciun comentariu: