cod
galben de ploi -
într-un
glob de sticlă
omul
de zăpadă
Nicoleta
Șurpanu
O
juxtapunere valabilă. Momentul haiku este împărțit cum se cuvine. La prima
privire textul pare să aibă două kigo. Divizarea este între toamnă (ploaie) și
iarnă (zăpadă). De fapt, între vremea inocenței și vremurile maculate de
pericole și griji ale maturității.
Știm că
globul de sticlă e doar o jucărie specifică sărbătorilor de iarnă.Ceea ce îl
face atât de iubit este posibilitatea sa de a transfigura spațiul înconjurător
cu ajutorul imaginației celui care-l mișcă în palmele sale. Astfel, e perceput
ca un microunivers unde miracolele își trăiesc viața autonom.
Galbenul
codului de ploi, cât și eventualele ,,noroaie" aferente este lăsat să
aștepte dincolo de cezura. Structurarea poemului e ceea ce trebuie pentru a
servi intenției haijinului, pentru a obține un haiku reușit
Omul de
zăpadă, simbolul copilăriei, al inocenței este protejat in lumea albă a
iernilor de odinioară. Nu este expus niciunui cod sau galbenului-cenușiu al
grijilor (ploilor) din viața adultă.
Suntem în
haiku. Totuși, cele două universuri coexistente trebuie să aibă un fir comun.
Îl au - căci Ipotezele din ambele părți ale poemului sunt trăite de același
actor principal distribuit de haijin: cititorul.
Cititor
căruia nu-i rămâne decât să intre în capsula globului de sticlă retrăind
fericit candoarea zăpezii - cât țin sărbătorile sau...măcar atât cât va savura
un haiku bun.
Cecilia
Birca
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu