clopot
in amurg -
un câine ridică
urechea spre cer
(Nicoleta
Șurpanu)
Iată, în acest poem, kigo
este impecabil aducând momentul cel mai efemer și sensibil al zilei
- amurgul - aflat între lumină și întuneric, moment de liniște,
pace, introspecție.
De asemenea, kireji, tăietura din
text , este mai mult decât funcțională separând și unind totodată
planurile poemului. Pe deoparte contextul spațio- temporal general
pe de altă parte, reacția instinctivă aflat în micro-
universul său, cel mai probabil într-o călduță tolăneală de după
amiază (apropiat de ,,căldicelul" stării mediocre în care se complace
majoritatea oamenilor).
Și totuși ce frumos se
încheagă conexiunea dintre natură, sacru și lumea animală. Simplu și fără
infatuari filosofice,,eroul" ce leagă pământul de cer nu este vreun om
luminat care ar interpreta sunetul clopotului venind de la vreun
sfânt lăcaș sau cinstind vreo sărbătoare.
Nu, cel ce preia linia orizontală a
sunetului revărsat în amurg peste fire, cel ce
o convertește excelent în dimensiune verticală
- este un simplu câine - prin reacția sa pur instinctivă
la vibrația sunetului. Prin limbajul minimal al haiku-ului ni se
prezintă . firesc această reacție lipsită de fasoane și chiar de
conștientizare.
Dar derapajul alegoric se
produce inevitabil. Gestul de a orienta urechea spre cer stabilește o punte
excepțională între terestru și cosmic. Astfel câinele devine cel mai
curat receptor al sacrului.
Reacția biologică
supusă atenției cititorului, acea ureche ridicată spre cer se
transformă alegoric în imaginea cheie, încărcată de spiritualitate și puritate.
Urechea ciulita a animalului devine o metaforă a mintii meditație, iluminarea,
creșterea pe verticală, nevenind conform filosofiei Zen ca urmare a
vreunei analize conștiente sau vreunui proces intelectual.
Clopot
= vibrație. Niciun om. Doar presupunem prezența executantului
bătăilor de clopot Dar atât.
Vedem doar câinele care doar
există. El este pur și simplu una cu vibrația,
stârnind, poate, în cititor aceeași reacție de trezire a
sinelui.
Totul în contextul
propice al amurgului încărcat de sunet.
Cred ca ați realizat că
acest sunet învăluie și declanșează totul fără măcar a fi pomenit de
autor în vreun cuvânt. Grozavă omisiune, nu?!
Ni se spune doar:
,,clopot în amurg" Și de aici începem să ne scriem povestea încolțită din
sămânța câtorva silabe.
Cecilia
Birca
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu