clopot in amurg -
un câine ridică
urechea spre cer
(Nicoleta Șurpanu)
Iată, în acest poem, kigo este impecabil aducând momentul cel mai efemer și
sensibil al zilei - amurgul - aflat între lumină și întuneric, moment de
liniște, pace, introspecție.
De asemenea, kireji, tăietura din text ,
este mai mult decât funcțională separând și unind totodată planurile
poemului. Pe deoparte contextul spațio-
temporal general pe de altă parte,
reacția instinctivă aflat în
micro- universul său, cel mai probabil
într-o călduță tolăneală de după amiază (apropiat de ,,căldicelul"
stării mediocre în care se complace majoritatea oamenilor).
Și totuși ce frumos se încheagă conexiunea dintre natură, sacru și lumea
animală. Simplu și fără infatuari filosofice,,eroul" ce leagă pământul de
cer nu este vreun om luminat care ar
interpreta sunetul clopotului venind de la vreun sfânt lăcaș sau cinstind vreo
sărbătoare.
Nu, cel ce preia linia orizontală a sunetului revărsat în amurg peste fire,
cel ce o convertește excelent în dimensiune verticală -
este un simplu câine - prin reacția sa pur instinctivă la vibrația sunetului. Prin
limbajul minimal al haiku-ului ni se
prezintă . firesc această reacție
lipsită de fasoane și chiar de conștientizare.
Dar derapajul alegoric se produce inevitabil. Gestul de a orienta urechea
spre cer stabilește o punte excepțională între terestru și cosmic. Astfel
câinele devine cel mai curat receptor al sacrului.
Reacția biologică supusă atenției
cititorului, acea ureche ridicată spre
cer se transformă alegoric în imaginea cheie, încărcată de spiritualitate și
puritate. Urechea ciulita a animalului devine o metaforă a mintii meditație,
iluminarea, creșterea pe verticală, nevenind conform filosofiei Zen ca urmare a vreunei analize
conștiente sau vreunui proces intelectual.
Clopot = vibrație. Niciun om. Doar presupunem prezența
executantului bătăilor de clopot Dar
atât.
Vedem doar câinele care doar există. El
este pur și simplu una cu vibrația, stârnind, poate, în
cititor aceeași reacție de trezire a sinelui.
Totul în contextul propice al
amurgului încărcat de sunet.
Cred ca ați realizat că acest sunet
învăluie și declanșează totul fără măcar a fi pomenit de autor în vreun cuvânt. Grozavă omisiune, nu?!
Ni se spune doar: ,,clopot în
amurg" Și de aici începem să ne scriem povestea încolțită din sămânța
câtorva silabe.
Cecilia Birca
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu