Daniela Topîrcean
Chiar de la primul vers, ,,neprihănire ", autoarea încearcă să ne pregătească pentru o experiență de-o clipă.
Este momentul în care ziua se îngână cu noaptea, marcând un nou început. Totul este pur, neatins, în starea sa originară. Roua apare discret, fără zgomot, reflectând o stea. Efemerul se suprapune cu infinitul. Timpul pare suspendat.
Verbul ,,vibrează " face ca imaginea să devină vie, să pulseze, înfăptuind întâlnirea dintre rouă și stea, ca pe cea dintre pământ și cer. Picătura de rouă devine lentila care face posibilă observarea. În ea regăsim un fragment infim de univers în care substantivul ,,lacrimă" introduce emoția fragilă a unei melancolii abia sesizabile, compatibilă cu liniștea zorilor.
Este un poem delicat, sensibil, contemplativ în care puritatea dobândește contururi vizibile.
Irina Țipordei
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu