Urma horelor

Urma horelor

centrul satului -

ghicită printre ierburi

urma horelor

Mihai Talașman

Haiku-ul nu trebuie să spună pe șleau ceea ce ar spune un alt gen literar. Trebuie doar să sugereze despre ce-ar fi vorba în text și cam care ar fi trăirile pe care faptele pomenite le pot insufla cititorilor. Cu discreție și recurgînd la mijloace aluzive.

Prin urmare, cercetarea faptelor este făcută cu procedee intuitive – ghicită printre ierburi. Și e evident incompletă. E doar întrevăzută, bănuită, închipuită o urmă. Simbolic vorbind, centrul satului este locul unde se adună sătenii pentru evenimente și ceremonii. Și pentru obișnuita horăde duminică.

Din cât și ce spune poemul nu e sigur dacă urma bănuită este a unui sat care mai există sau ea este singura care se mai poate zări. Poemul nici nu vrea să spună ceva sigur. Atât cât spune e suficient însă pentru a trezi nostalgia a tot ce a fost și nu mai e.

Dacă stau bine și mă gândesc, la un moment dat am crezut că, în ton cu ruralul, ar fi fost mai bine mijlocul satului. Am ezitat o clipă, dar pe urmă am dat curs ideii că centrul ne îndeamnă să luăm în considerație un termen tehnic al arheologiei, bun și pentru locul de horă, cît și pentru orice agoră. Ambele dezgropate de sub iarbă.

Cecilia Bîrcă