marți, 21 aprilie 2026

Răcit în căni

 


Alzheimer –
ceaiul de la ora cinci
s-a răcit în căni

 (Mircea Moldovan)

 

Poate că o să fiți derutați că am ales acest poem un pic altfel, dar mie mi-a plăcut pentru că, deși trist, nu aș vrea să zic că-i sumbru, noir,  aduce în discuție una din bolile neurodegenerative cronice grave, care îi afectează pe oameni după o anumită vârstă și care determină probleme de memorie, gândire și comportament…

    Primul vers e dur, te lovește contondent, te face să-ți pierzi parțial cunoștința, chinuindu-te să rămâi vertical… De fapt, corelat cu atmosfera ușor întunecată, sugerată de voalul/ perdeaua ce ascunde, pune sub obroc ceva, limitează pătrunderea,  acest substantiv cu rezonanță de ghilotină te invită să meditezi serios asupra  pâclei care perturbă funcțiile cognitive ale bolnavului și-l transformă într-o epavă…

    Versul median nu ne propune doar o referire temporală, ci și asocierea cu un tabiet al bolnavilor în discuție, obiceiul de a lua ceaiul împreună, poate în familie, poate în compania unor prieteni. Un aspect de neglijat este că acest ceremonial ne mai indică un fapt, și anume că persoanele respective au avut, poate mai au, un statut social privilegiat, de high class. În plus, putem specula că ori suntem într-un mediu limitat, familial, unde copiii/ urmașii au grijă de cei bolnavi, ori într-un centru specializat pentru îngrijirea și tratarea unor astfel de pacienți…

    Finalul aduce dezvăluirea surprizei amânate, cititorul aflând ce s-a întâmplat cu ceaiul. Ei bine, răcirea lichidului aromat în recipient poate fi interpretată ca o împietrire în timp a actanților scenei respective, aceștia uitând pur și simplu de ce sunt acolo, ce ar trebui să mai întreprindă, cum să acționeze, fiindcă ei înșiși sunt niște garnituri stricate, trase pe  linie moartă, a căror locomotivă nu mai face față…

    Dacă uitarea, așa cum spunea Seneca, este cel mai bun remediu pentru injurii, în cazul de față, uitarea este o suferință groaznică, întrucât nu mai ești conștient de ceea ce trebuie să faci… Credeți că prin forma asta de uitare cineva se răzbună pe noi?  Cine știe…

 

Cezar-Florin Ciobîcă

Niciun comentariu: