Interviu pentru revista AGERO

 

ANGELA BACIU: Cine sunteti Dumneavoastra D-le Atanasiu, pentru cei ce inca nu va cunosc ?

CORNELIU TRAIAN ATANASIU: Sînt la o vîrstă la care îmi e tot mai greu să răspund la această întrebare. Cred că sînt încă un ins foarte ciudat pentru cei care s-au nimerit în preajma mea sau care m-au însoţit o vreme pe căi mai puţin bătute. Pentru cei care nu mă cunosc, ca să nu-i derutez prea tare, voi spune că sînt un nonconformist a cărui viaţă s-a desfăşurat după deviza: lenea nu trebuie irosită. Mi-am dat seama foarte repede că banii (şi toate celelalte lucruri pentru care te zbaţi în societate) îţi fură lucrul cel mai preţios – timpul. Am vrut să dispun de cît mai mult din timpul meu şi, odată ce am reuşit asta, am devenit un leneş frenetic. Am făcut o grămadă de lucruri care nu se fac. Subliniez acest lucru pentru că am făcut şi lucruri indezirabile şi riscante, dar mai ales lucruri pe care oamenii de azi nu le mai fac. Cu ele mi-am îmbogăţit timpul, schimbîndu-l în ceva care nu mai poate fi convertit în bani.

 După ce am lucrat 10 ani în Bucureşti, m-am retras (retired) ca să mă pregătesc pentru viaţa de rentier (pe care mi-aş fi dorit-o) la Breaza (Prahova). Rentier n-am devenit, dar am putut reduce motoarele profesionale (şi claxonul) la minimum, ocupîndu-mă cu... colindatul dealurilor şi munţilor, mersul pe bicicletă, înotul, schiul şi – de ce nu – cititul şi scrisul. În felul ăsta, cînd, la începutul mileniului, am ieşit la pensie, aveam o vastă experienţă în domeniu şi o vocaţie de nezdruncinat.

 Ştiind să bat la maşină cu toate degetele (metoda oarbă), îmi doream, fără să ştiu cu adevărat ce este, un calculator pentru scris. Aşa am început o aventură pe care nu o bănuiam. Nu am avut de la început conexiune la internet, dar din momentul în care am făcut şi acest pas, mi s-a deschis un orizont extrem de provocator, plin de surprize şi seducţii.

AB: Cum descrieti munca Dvs.si proiectele pe care le-ati realizat pentru cunoasterea poeziei haiku (si a altor forme), prin ce este utila?

CTA: Cu haiku-ul m-am întîlnit pe agonia.ro, unul din site-urile literare de la noi, extrem de tîrziu. Eram însă oarecum pregătit pentru această întîlnire, îmi plăcea şi încercasem un gen de poezie concisă şi densă şi aveam ochiul versat al celui care colindase singur pe coclauri. Pe site era o mînă de oameni care scria aşa ceva cam după ureche, mai curînd poeme în forma 5-7-5 care nu prindeau şi spiritul haiku. Am avut însă norocul că era acolo şi cineva care se străduia mai de mult şi dobîndise deja ceva ştiinţă şi abilitate, Maria Tirenescu.

 După vreun an, am ajuns şi la cenaclul Societăţii Române de Haiku şi am aflat şi de revista lor. Între timp, găsisem cîteva site-uri de limbă engleză specializate în poezie niponă şi unul, Shiki Monthly Kukai, pe care se desfăşura un concurs lunar. Am participat o vreme la acest concurs şi aşa mi-a venit ideea de a lansa un concurs similar şi pentru cei care scriu haiku doar în limba română. În februarie 2007, am lansat ideea pe un blog făcut de mine, ROMANIAN KUKAI,  şi mi-am asociat două colaboratoare, pe Magdalena Dale şi Maria Tirenescu, iar pe 1 aprilie a avut loc prima etapă a concursului. Concursul se desfăşoară de atunci lună de lună şi am terminat de curînd a 20-a etapă. Am avut pînă acum 738 de participări, luna aceasta 49 – cei mai mulţi, cu 117 participanţi diferiţi.

 Între timp, am avut ocazia să-i cunosc şi pe cei din Societatea de Haiku din Constanţa, care organizează an de an întîlnirea autorilor de haiku din România, e adevărat, cu o participare destul de firavă a celor din ţară, dar cu multă cordialitate şi tenacitate din partea organizatorilor. În fine, am aflat cele cîteva nume de autori prestigioşi, precum şi de cele două reviste specializate care mai apar la Bucureşti şi Constanţa şi de alte cîteva care deja se stinseseră. Un fel de bilanţ deloc încîntător am citit într-un articol publicat de Şerban Codrin în revista Poezia din Iaşi. Era vorba acolo de un impas al poeziei haiku de la noi.

 A fost momentul în care mi-am dat seama că în jurul concursului început s-ar putea regrupa o comunitate cu slabe legături de comunicare, dispersată, oarecum lipsită de cunoaşterea scurtei şi zbuciumatei sale istorii şi, mai ales, în criză serioasă de informare promptă şi serioasă. Iar internetul era instrumentul cel mai adecvat pentru această iniţiativă. A urmat un maraton al dotării acestei schiţe de proiect cu logistică necesară, toată fiind realizată pe bloguri, site-uri gazdă gratuite care oferă oportunităţi nebănuite celor ce se hazardează să le folosească.

 Concursul kukai l-am lansat deci nu doar ca un concurs în sine, ci şi ca un mod de a întreţine dorinţa de a învăţa ce e haiku-ul şi de a deprinde într-un ambient propice gustul său. Emulaţia rămîne însă doar miezul său emoţional, ţinta rămînînd aceea de a-i determina pe participanţi ca, bucurîndu-se de atmosfera concursului, să se apropie cu seriozitate de sursele care îi pot ajuta să se perfecţioneze. ROMANIAN KUKAI s-a transformat treptat într-o revistă cu foc continuu cuprinzînd nu numai documentele referitoare la concurs, ci şi informaţie variată despre poezia niponă, lecţii de haiku, articole teoretice şi comentarii la poeme, interviuri şi portrete, prezentarea evenimentelor şi întîlnirilor din lumea poeziei nipone etc.

 Curînd, am diversificat oferta. Pe lîngă site-ul mamă a apărut o întreagă constelaţie: patru site-uri pe care s-au putut publica poeme sezonale, OGLINDIRI pe care am publicat poeme care au cîştigat premii la concursuri interne, dar mai ales internaţionale, o versiune rezumată în limba engleză pentru a fi cunoscuţi şi dincolo de limba română, o primă antologie a premianţilor la aniversarea unui an de concurs şi un site care prezintă într-o formă atractivă (slide-show) cîştigătorii concursurilor noastre.

 Una din dificultăţile întimpinate a fost aceea că mulţi dintre autori nu au computer şi abilităţi de utilizatori, deşi sînt personalităţi valoroase ale comunităţii haiku. Pentru cîţiva dintre ei, Ioan Găbudean, Şerban Codrin, Manuela Miga, am făcut efortul de a le pune la dispoziţie bloguri pe care să fie prezenţi în spaţiu virtual.

 În fine, ultimul lucru pe care l-am intreprins a fost să constituim pe un site gazdă, calaméo, BIBLIOTECA ROMANIAN KUKAI unde pot fi gasite volume online: antologii  de poezie şi plachete de autor. În nici 6 luni, am strîns acolo 26 de publicaţii.

AB: Ce corespondenti valorosi aveti si cu ce echipa lucrati?

CTA: Echipa iniţială a fost formată din patru persoane. Acum, mai sîntem doar trei autori pe ROMANIAN KUKAI. Eu mă ocup de toată bucătăria concursului lunar şi am încercat să găsesc mereu alte deschideri spre alte forme de acţiune pe internet, dar, de la o vreme, şi pentru a atrage pe cei care nu folosesc încă internetul. Dispunem acum de aproape 20 de bloguri, un grup de discuţii şi un forum.

 Magdalena Dale se ocupă în special de English Version şi de corespondenţa cu cei de limbă engleză, precum şi cu traduceri. Maria Tirenescu de concursurile din afară pe care le prezintă pentru cei care doresc să participe la ele, dar şi de urmărirea rezultatele participării românilor la concursuri internaţionale şi de prezenţa lor pe site-uri şi în publicaţii din afară. De asemenea, are grijă de blogul Crizantema, destinat revistei şcolare pe care o editează Ioan Găbudean, şi de un blog sezonal, Iarna în România. Altfel, sîntem însă în contact permanent pe mess pentru orice consultări sau hotărîri mai delicate. Calitatea colaborării noastre se poate măsura în primul rînd prin faptul că toţi trei am progresat foarte mult în aceşti nici doi ani în găsirea şi utilizarea facilităţilor pe care ni le oferă internetul pentru ceea ce întreprindem.

 Echipei iniţiale i s-au adăugat doi colaboratori inimoşi, Valeria Tamaş şi Dan Norea, care au iniţiat şi care administrează acum un concurs săptămînal pe grupul de discuţii (yahoo) ROMANIAN HAIKU. Concursul a împlinit de curînd un an şi participanţii au de gînd să scoată un prim volum colectiv recoltat din poemele cu care au participat la întrecere. Livia Ciupav face diplomele electronice pentru cîştigătorul din fiecare săptămînă.

 Flavia Muntean a avut iniţiativa de a face şi a administra şi un forum, La portiţă, care sper să-şi găsească o funcţionalitate mai adecvată. Deocamdată, acolo există o succintă prezentare a valorilor estetice ale poeziei nipone şi s-a desfăşurat un concurs de comentarii.

 Am avut însă şi colaborări cu multe persoane generoase (se pare că internetul stimulează asemenea întîlniri şi cooperări dezinteresate) în chestiuni punctuale de natură tehnică.

 Corespondenţii care nu folosesc internetul sînt foarte greu de abordat, se pare că n-au spontaneitatea celor ce uzează de mijloacele folosite în prezent. Am realizat contacte prin poştă şi telefonic, dar legătură rămîne doar sporadică şi inconsistentă. O parte dintre ei însă pătrund cu încetul şi pe internet, fiind deocamdată în perioada de incubaţie.

 Alţii sînt autori mai interesaţi de alte genuri, deşi au cochetat o vreme şi cu haiku-ul. Poate că a existat o perioadă mai efervescentă în trecutul nu prea îndepărtat care i-a sedus fără să-i fidelizeze însă.

AB: Cum caracterizati tendintele culturale ale vremii noastre?

CTA: Dacă păstrăm cuvîntul cultură pentru a numi ceea ce totuşi oferă societatea de consum şi agreează publicul larg, este evidentă preferinţa pentru divertismentul de calitate îndoielnică, pentru mixajul genurilor şi pentru un tip de spectacol gălăgios euforic. Cultura de calitate nu mai are loc în acest amalgam decît în doze homeopatice pentru a nu intoxica burdihanele obişnuite să înfulece pe nemestecate. Elitele, dacă mai există în această nouă formulă intitulată VIP, au adoptat fără reţinere gustul vulgar al maselor. Pentru multă vreme, dacă nu pentru totdeauna.

 Există însă şi cultura în sensul înalt, dar ea nu mai este decît una de rezervaţie care va rezista doar pentru că e protejată prin sponsorizări, fundaţii etc, dar nu va mai avea nicio legătură cu ceea ce închipuia, poate prea exaltat, iluminismul. Odată cu declinul naţionalismului ofensiv, cultura nu mai prezintă interes pentru stat, nu mai este un mijloc de educaţie patriotică şi nu mai e promovată. Rămîne doar apanajul unui grupuscul fără impact asupra maselor, produsă şi consumată aproape autarhic. O oază oricînd în pericol de a fi înghiţită de deşertificarea vieţii.

 O altă tendinţă este însă fărîmiţarea şi sectorializarea culturii. Un fel de democratizare fără frontiere care duce la cultura de ghetou. Este exaltată producţia şi savurarea unor genuri locale în grupuri de cele mai multe ori orgolios-închistate într-un fel de patriotism local. Trebuie să recunosc că şi haiku-ul este pîndit de un astfel de pericol. Totuşi, prin aportul internetului şi al limbii engleze, există deja o universalizare a lui care face ca mica noastră comunitate să fie doar o parte a uneia virtuale de dimensiuni planetare.

 AB: Exista, in plan literar, un conflict intre generatii?

CTA: Nu doar pe plan literar. Şi nu doar de azi, de ieri. Cioran, pe la 20 de ani, avea un plan de exterminare a tuturor celor peste 40 de ani. Există mai degrabă o dorinţă acerbă a celor tineri de a-şi afirma tupeul şi veleităţile. Şi, la fel de firesc, cei mai în vîrstă, care au obţinut poziţii, ţin cu dinţii de ele.

 Pe alt plan cred însă că a scăzut drastic şi dorinţa celor tineri de a fi în preajma celor de la care ar avea de învăţat şi a ultimilor de a se ocupa de cei care-i urmează. Pe ROMANIAN KUKAI, am ales o afirmaţie dintr-un interviu cu Eduard Ţară: "Cred că un mare poet fără discipoli este ca un om fără copii" ca reprezentativă pentru spiritul pe care vrem să-l cultivăm.

AB: Cum tineti legatura si ce oferiti cititorilor internetului?

 CTA: Principalul mijloc tehnic de legătură este lista amatorilor de poezie niponă online,  LAPNO. Este o listă care cuprinde 130 de adrese email ale participanţilor la concursul nostru, dar şi ale altor persoane interesate. Acestei liste îi trimitem toate documentele concursului: invitaţia de participare, la vot şi rezultatele. De asemenea, multe noutăţi le semnalăm astfel tuturor. Lista se îmbogăţeşte mereu cu numele noilor participanţi sau ale noilor membri ai grupului yahoo.