marți, 20 august 2024

Organizarea și desfășurarea concursului național Dumitru Radu

 Început în 2019, CNDR este un concurs de o importanță specială, prin care se urmărește atât păstrarea vie în memoria noastră a unuia dintre marii autori de haiku din România, cât și apropierea de lumea haikuului autentic a unui număr cât mai mare de autori din grupuri și societăți de haiku diferite.

Pot participa la Concursul anual de haiku dedicat memoriei lui Dumitru Radu autorii de haiku din România (grupuri de haiku active pe Facebook, societăți de haiku, cenacluri de haiku). Coordonatorul competiției este Cezar Florin Ciobîcǎ.

Cezar Ciobîcă postează pe blogul Lyrical flashes (http://lyricalflashes.blogspot.com/), în luna iulie a fiecărui an, anunțul despre concurs, precizând tema și actualizând blogul. Distribuie apoi informațiile despre concurs pe grupurile de haiku cele mai active de pe Facebook, acolo unde se adună frecvent membrii comunităților de haiku din țară și de unde se pot afla mereu anunțuri despre concursuri.

La finalul perioadei de înscriere a poemelor, Cezar Ciobîcă trece într-un tabel poemele concurenților, numerotându-le, fără numele autorilor, după care îl trimite, în formă anonimă, echipei de jurați, formată din 2-3 persoane marcante din lumea haikuului.

     Coordonatorul este cel care se gândește la posibili membri ai juriului, pe care îi contactează și stabilește cu ei dacă doresc să jurizeze poemele CNDR din anul respectiv.           

   După finalizarea jurizării, coordonatorul concursului stochează ierarhia stabilită de juriu, care nu va fi făcută publică decât în prima parte a lunii septembrie.

    După postarea/ afișarea rezultatelor, coordonatorul creează diplomele electronice pentru câștigători și le trimite acestora. În măsura în care există resurse financiare adunate din donații, diplomele pot fi realizate și în format letric și expediate pe adresa câștigătorilor. De asemenea, câștigătorii, în funcție de cărțile adunate/ donate pentru protocol, pot primi și câte o carte ca premiu.

sâmbătă, 17 august 2024

Organizarea și desfășurarea concursului bisemestrial de senryu

 

 

1. O dată la două luni, pe data de 1, Cezar Ciobîcă postează tema concursului și  invitația de participare pe blogul Lyrical flashes (http://lyricalflashes.blogspot.com/).

Linkul acestei postări este distribuit apoi și pe grupul de Facebook Autori de haiku.


2. În primele două decade ale primei luni din cele două, poemele (1-3) sunt trimise de participanți pe adresa de e-mail a organizatorului.

 

3. În ultima decadă a primei luni, poemele sunt trecute și numerotate de organizator într-un tabel și le confirmă apoi participanților primirea poemelor.

4. În primele două decade ale celei de-a doua luni, organizatorul trimite participanților invitația de vot.

 

5. Voturile concurenților sunt înregistrate, prin rotație, într-un fișier Excel, de către unul din membrii echipei de socotitori (Dan-Viorel Norea, Grigore Chitul, Vasile Conioși-Mesteșanu, Petru-Ioan Gârda, Mihai Moldoveanu, Cezar Ciobîcă).

 

6. În ultima decadă a celei de-a doua luni, socotitorul de serviciu conform punctajelor înregistrate, face ierarhia poemelor și acordă premiile și mențiunile, după care, respectând șablonul standard, realizează și diplomele electronice pentru fiecare în parte.

7. Rezultatele concursului care includ și tabelul cu punctajele individuale (per poem) și generale (per autor) sunt postate pe blogul Lyrical flashes (http://lyricalflashes.blogspot.com/).

și pe grupul Autori de haiku în prima zi de după cele două luni ale concursului.


8. În săptămâna ce urmează, socotitorul de serviciu trimite prin e-mail diplomele în format electronic  pentru locurile I-III, dar și pentru mențiuni. În măsura în care, există un fond de premiere (cărți de haiku/ senryu publicate de autori români și primite ca donație), ocupanții locurilor I-III vor primi și astfel de premii pe care la va expedia organizatorul.

Organizarea și desfășurarea concursului de haiku la fotografie


1. Pe data de 1 a fiecărei luni Cezar Ciobîcă și Ioana Dinescu postează, prin rotație, o fotografie și  invitația de participare pe blogul Haiku-ind – cuvânt și imagine (https://haikuind.wordpress.com/). Linkul este distribuit și pe grupul de Facebook Autori de haiku.


2. În primele două decade ale lunii de concurs, fiecare din cei doi, pe rând, adună/ înregistrează poemele trimise.


3. În ultima decadă a lunii, ori Ioana Dinescu, ori Cezar Ciobîcă, primește, unul de la celălalt, lista anonimă a poemelor și purcede la jurizare.

 

4. După deliberare, se deconspiră cui îi aparțin poemul câștigător și mențiunile, după care Ioana Dinescu trimite poemul câștigător și numele acestuia d-nei Constanței Erca, cea care realizează diploma în format electronic.

 

5. Poemul declarat câștigător beneficiază și de un comentariu

făcut, tot pe rând, de unul din cei doi organizatori.


6. Rezultatele concursului sunt postate mai întâi pe blogul Haiku-ind – cuvânt și imagine (https://haikuind.wordpress.com/), apoi și pe  grupul de Facebook Autori de haiku,  în prima zi a lunii următoare.