parc de distracții
–
copilul orb
dibuind
primii fulgi
de nea
Cezar Florescu
Iată, un poem care ne transmite un
mesaj deosebit.
La contactul cu primul vers, ,,parc
de distracții", construim îndată cu ochii minții imaginea locului special
amenajat și dotat cu carusele, cu jucării acvatice și cu jocuri interactive
într-o atmosferă de mișcare, agitație și râs zgomotos.
A doua parte a poeziei vine cu
descoperirea delicată a fulgilor de zăpadă de către ,,copilul orb dibuind
primii fulgi de nea" și arătând că frumusețea nu se adresează doar
ochilor, ci și celorlalte simțuri, iar fericirea nu este una singură.
Poezia alătură explozia de veselie a
,,parcului de distracții" cu căderea tăcută a primei ninsori. Ambele
evenimente zugrăvesc lumea în moduri diferite. Unul prin zgomot, celălalt prin
liniște. Ambele ne arată cum cunoașterea sa, indiferent cum se săvârșește, este
la fel de intensă.
Un poem sensibil care, în câteva
cuvinte bine alese, ne atrage atenția asupra faptului că fiecare episod pe care
îl trăim este, de fapt, o dovadă a frumuseții vieții.
Irina Țipordei
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu